Un pârâu a fost poluat cu țiței în Argeș

Social

Un pârâu a fost poluat cu țiței în Argeș

    • Un pârâu a fost poluat cu țiței în Argeș
      Un pârâu a fost poluat cu țiței în Argeș

      Un pârâu a fost poluat cu țiței în Argeș

Un pârâu afluent al râului Teleorman a fost poluat luni seară cu peste o tonă de țiței în localitatea argeșeană Albota, conform reprezentantilor Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea. Echipele de intervenție acționează pentru limitarea undei de poluare.

Conform reprezentanţilor Prefecturii Argeş, poluarea s-a produs pe pârâul Mareş şi a fost anunţat la numărul unic de urgenţă 112, sursa poluării fiind o instalaţie artizanală montată pe o conductă de petrol a SC Conpet SA Ploieşti, iar jandarmii și polițiștii au găsit la o jumătate de kilometru distanță de locul în care curgea petrolul o groapă în care hoții au înțepat conducta magistrală și una dintre cele mai mari ramificații de conducte prin care se fura țiței. Din racord plecau mai multe conducte, iar la 500 de metri distanță una dintre îmbinări a cedat.

La locul incidentului a fost chemat și proprietarul terenului pe care se află ramificația de conducte.

"Am mai avut astfel de cazuri în zonă. Instalația artizanală permitea umplerea în câteva minute a recipientelor cu cantitatea de o tonă. Am început cercetările, avem un cerc de suspețti, este clar că sunt mai mulți și sunt și dintre cei care au mai comis astfel de infracțiuni. Acuzația principală este de furt, dar sunt și alte infracțiuni și riscă închisoare până la 15 ani", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, comisar-șef Dănuț Dinu.

"La locul accidentului acţionează echipe de intervenţie de la societatea care deţine conducta de petrol, Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea şi Comisariatul Judeţean Argeş al Gărzii de Mediu, care au întins filtre de protecţie pentru reţinerea şi limitarea poluării, baraje din nisip ți paie, în aval de locul poluării și alte câteva stăvilare spre râul Teleorman. Intervenţia este coordonată în teren de, prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă", a declarat directorul Adminisțratiei Bazinale de Apă Argeș-Vedea, Dumitru Ciobanu.

Echipele de intervenţie acţionează pentru limitarea efectelor poluarii pe pârâul Mareş, în zona localităţii argeşene Albota.