Societatea civilă a votat din stradă, cu disperarea omului care își vede amenințat aerul pe care îl respiră, apa pe care o bea, istoria propriului neam ale cărei vestigii le prețuiește cu evlavie, viitorul pe un plai al cărui ospitalitate istorică se mărturisește în graiul baladelor sufletului românesc în termeni de „frățietate” și „rai” (Miorița revisited), iar aleșii neamului au făcut-o în Camera Deputaților, cu un scor, slavă Domnului, zdrobitor, sperăm și definitiv, contra otrăvirii noastre.

Ne găsim ca neam cu ochii ațintiți spre identificarea oricărui potențial de independență energetică, țintă strategică la care juinduim cu atât mai vârtos cu cât contextul geopolitic se arată cel puțin preocupant după începerea războiului fratricid între ortodocși și ortodocși în Ucraina.Ne interesează câștigurile bănești mari, chiar cu riscul de ne conforta în amnezia că ce reușeam să câștigăm azi prin Roșia Montana ar fi fost plătit oricum cu vârf și îndesat, prin Cernobâlul potențial, de copiii copiilor noștri.

Văd aici un mare semn de bunăvoire de Sus arătată neamului meu, în reușita ca prin scuturareade hipnoza indusă și cultivată de interese transnaționale, cu o inspirată zvâcnire de conștiință, să spună în cele din urmă « nu ». Pe mine personal Revoluția și golăniada de la Universitate m-au învățat acest prețios „nu” acolo unde cu cea mai sinceră însuflețire am trăit frățietatea întru deslușirea zorilor unui viitor înnoit direct din stradă. „Nu”-ul de acum se referă din nou la viitor, la un viitor mai puțin otrăvit. Sunt bucuros că acest duh de a-ți spune cu voce tare păsul nu ocolește și pe cei mai tineri dintre noi, care iată, nu au ezitat să-și strige protestul și îngrijorarea în pofida tuturor presiunilor politice de înnăbușire a acestor inițiative. Aceasta arată stofă de mărturisitor, un semn de vitalitate care îmi dă nădejde că neamul meu nu produce numai consumatori potențiali pentru o Europă fără frontiere interne, ci și valori lăuntrice care ne fac prețioși în ce propunem noi Europei astăzi.  

Pentru unii, să nu uităm, miza era mirajul unui pumn uriașde bani. Pentru alții, adevărata miză este continuitatea poporului nostru în acest colț de rai căruia i-am refuzat pseudodestinul de a deveni un colț de iad. Apa, aerul, vestigiile trecutului nostru ca și cele ce aștern viitorul copiilor noștri, toate acestea nu ne sunt indiferente și nu le putem disocia de lucrarea proniei lui Dumnezeu cu noi ca neam. A le otrăvi echivalează a le refuza cu grosolănia celui care, mototolindu-le și profanându-le, desconsideră astfel pe Dăruitorul lor. Și aș vrea să văd acum, în măsura în care întru Dumnezeu am refuzat această mare pleașcă financiară venită peste capul poporului nostru, cum vom pierde noi ca neam pentru că L-am preferat pe El și pe cele întru El în locul celor care otrăvesc conștiințe și natură.