„Să socoteşti că ai virtute adevărată, atunci când vei dispreţui toate cele de pe pământ cu desâvârşire, având prin conştiinţă curată inima gata să călătorească totdeauna către Domnul. Iar dacă vrei să fii cunoscut de Dumnezeu, fa-te necunoscut de oameni, pe cât e cu putinţă.

Ia seama la mângâierile de prisos ale trupului şi fereşte-te de ele, ca nu cumva să-ţi scadă ceva din ostenelile tale, întrucât aceste mângâieri aduc o slăbire a ostenelilor anterioare, dinainte de nepătimire, sau a celor de aci înainte. Socoteşte pagubă nu lipsirea de cele dulci, ci căderea din cele mai înalte, prin împărtăşirea de ele.

Socoteşte-te furnică şi vierme întru toată simţirea, ca să te faci om modelat de Dumnezeu. Căci de nu vei fi mai întâi aceea, nu va urma aceasta; şi pe cât te vei coborî, pe atâta te vei înălţa. Când te vei socoti pe tine ca nimic înaintea Domnului, cum zice psalmistul, atunci te vei face din mic mare, pe nebăgate de seamă. Şi când vei crede că nu ai şi nu ştii nimic, atunci te vei îmbogăţi şi în făptuire, şi în cunoştinţa de laudă întru Domnul.”

(Teognost, Despre făptuire, în Filocalia IV, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000, p. 247)