Speranță și căldură pentru șapte copii
Andreea este fata cea mai mare, are 14 ani și este în clasa a VIII-a. Ionuț are 10 ani și în urmă cu șase ani a trecut prin trei crize convulsive de tip epileptic ce i-au pus pe jar pe părinți. Au urmat mai multe controale medicale și cu ajutorul tratamentelor, dar și prin rugăciunea părinților, starea lui de sănătate s-a stabilizat. Acum Ionuț este în clasa a IV-a.
Andreea este fata cea mai mare, are 14 ani și este în clasa a VIII-a. Ionuț are 10 ani și în urmă cu șase ani a trecut prin trei crize convulsive de tip epileptic ce i-au pus pe jar pe părinți. Au urmat mai multe controale medicale și cu ajutorul tratamentelor, dar și prin rugăciunea părinților, starea lui de sănătate s-a stabilizat. Acum Ionuț este în clasa a IV-a.
Leonard are 9 ani și a trecut în clasa a II-a. A pierdut un an de școală din cauza unei operații pe care a trebuit să o facă din cauza strabismului și acum este coleg cu Daniel, fratele său cu un an mai mic.
Daria a intrat în acest an la școală, în clasa pregătitoare, Olivia are 5 ani și este încă la grădiniță, iar David, mezinul familiei are 3 ani. Nici David nu a fost ocolit de probleme. A fost diagnosticat cu astm, dar părinții reușesc să țină lucrurile sub control cu ajutorul unui tratament lunar.
Dacă ajungi în casa familiei Plăcintă ai tinde să crezi că sunt ocoliți de probleme. Locuiesc într-o casă frumoasă cu patru camere, un hol, bucătărie și baie. Doar Mihai și Manuela știu prin câte au trecut pentru a ajunge aici. Au început singuri să-și construiască casa în urmă cu 5 ani, cu banii care au rămas de la botezul Oliviei. Au vândut singura văcuță pe care o aveau, care reprezenta sursa zilnică de lapte pentru cei mici și au cumpărat în continuare materiale necesare pentru căsuță. Nașii de cununie le-au fost alături și i-au sprijinit financiar, astfel încât căsuța lor a început să capete contur. Mihai a fost plecat aproape doi ani la muncă în Belgia, iar în această vară în Germanie. A adus acasă bănuți cât să se apropie de finalizarea casei, iar acum a mai rămas o singură camera nefinalizată.
Mihai, Manuela sunt oameni gospodari și au grijă de cei șapte copii ai lor. Problemele medicale ale celor mici și faptul că aproape toate materialele de construcție s-au scumpit în acest an, i-au făcut să ajungă acum, în toiul toamnei răcoroase, fără căldură în casă. Au reușit să cumpere o centrale pe lemne, dar bănuții strânși de ei nu au fost suficienți pentru a cumpăra și restul materialelor necesare și a o pune în funcțiune.
Pentru că oamenii care se jertfesc pentru copiii lor merită să fie ajutați, ne-am hotărât să fim alături de Mihai și Manuela, să-i ajutăm să termine ultima camera din casă și să le montăm centrala astfel încât copiii să se bucure de căldură peste iarnă.
Cei care doresc să sprijine familia Plăcintă pot face donații în conturile:
LEI: RO 08 CECE IS1030RON1014342, CEC Bank
EURO: RO 68 CECE IS10C1EUR1103231, Cod Swift: CECERO, CEC Bank
Titular cont: Mitropolia Moldovei și Bucovinei - Pro Vita
sau direct prin intermediul linku-ului: https://darpentrucopii.ro/doneaza?pid=67
Poveștile „Dar pentru copii” și alte articole pot fi urmărite pe site-ul proiectului darpentrucopii.ro
Campania caritabilă „De la mic la mare, dar de Sărbătoare pentru familiile numeroase”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro