„M-am născut într-o familie ortodoxă şi am locuit la Paris. La douăzeci şi cinci de ani, eram un tânăr reprezentant autentic al culturii seculare din Parisul de pe vremea aceea. Într-o zi, mi-a venit ideea să vizitez Muntele Athos, din cauza aşezării sale: un loc al pustniciei în Biserica Ortodoxă. Odată ajuns acolo, mi-a mai venit un gând: să mă spovedesc. Aşa că m-am dus şi am găsit un ieromonah, un părinte duhovnic.

Ce i-am spus părintelui? Păcatele obişnuite ale unui tânăr secularizat, care trăia fără să-L cunoască pe Dumnezeu. După ce m-a ascultat, părintele ieromonah m-a întrebat:
- Fiul meu, crezi în Dumnezeu?
- Da, da, părinte; cred. De fapt, eu chiar sunt botezat creştin-ortodox.
- Ei bine, fiul meu, crezi şi accepţi pe deplin faptul că Hristos este Dumnezeu şi Ziditorul lumii şi al nostru?

Aici m-am cam pierdut. Era pentru prima oară când îmi punea cineva această întrebare atât de direct – o întrebare la care trebuia să dau un răspuns onest şi în fata căreia trebuia să îmi exprim clar atitudinea. Nu era vorba doar dacă credeam că cineva a creat lumea, dar şi că acest Dumnezeu, Creatorul lumii, are legătură cu mine. Şi că am şi o relaţie personală cu El! I-am răspuns părintelui:

- Părinte, eu cred; dar te rog, ajută-mă să înţeleg lucrul acesta mai bine.
- Ei, dacă crezi cu adevărat, atunci totul intră în rânduială, de la sine.”

Această întâmplare a determinat o schimbare în viaţa lui Eugen Ionescu, care, în ciuda celebrităţii şi notorietăţii sale, până la sfârşitul vieţii a dus o viaţă pioasă de creştin ortodox, profund credincios. (continuarea, AICI)