Spune stop inactivității!

Arhiepiscopia Iaşilor

Spune stop inactivității!

Vești bune pentru aproape 2.000 de oameni fără loc de muncă. 

288 de șomeri de lungă durată și 680 de persoane inactive din regiunile Nord Est, Sud Vest și Nord Vest vor primi servicii de consiliere, informare profesională și mediere. De asemenea, 882 de persoane din mediile urban și rural vor beneficia de formare profesională. Acesta este proiectul strategic al Fundației Solidaritate și Speranță Iași, care se va derula pe o perioadă de 18 luni. Intitulat „Spune stop inactivității!”, proiectul POSDRU este implementat în parteneriat cu Asociația „Centrul de Cercetare și Formare a Universității de Nord Baia Mare”, Asociația „Filantropia” Oradea și Episcopia Severinului și Strehaiei și cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013, Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenţie 5.1 „ Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”.

Obiectivul general al proiectului este îmbunatățirea capacității de ocupare a forței de muncă în rândul șomerilor de lungă durată și a persoanelor inactive.