Ștefan Câlția, la Iași: „Când părintele mi-a pus Crucea Moldavă în piept, am avut sentimentul că m-ați înfiat, că sunt ieșean”

Ieri, la Palatul Culturii din Iași, în cadrul vernisajului expoziției „Obiectele restaurării”, artistul Ștefan Câlția a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Maestrul împlinește pe 15 mai vârsta de 80 de ani.

Muzeul de Artă - Palatul Culturii Iași dedică începutul lunii mai pictorului Ștefan Câlția, în anul în care acesta împlinește 80 de ani. În acest context, ieri a avut loc vernisajul expoziției „Obiectele restaurării”, în prezența artistului. Evenimentul a fost organizat de Asociația Galeria Artep, cu sprijinul Complexului Muzeal Național ,,Moldova”- Iași, Fundației Ștefan Câlția și al Galeriei Posibilă.

Ca un fapt deosebit, în cadrul manifestării de la Iași, Ștefan Câlția a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Distincția i-a fost oferită artistului de părintele Constantin Sturzu, consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor, în calitate de delegat al IPS Părinte Mitropolit Teofan.

Sunt delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, care și-a dorit foarte mult să fie prezent la acest moment, însă se află la o întâlnire cu stareții și starețele din toată Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Știm însă că Părintele Mitropolit a avut dialoguri îndelungi cu Ștefan Câlția, iar ca semn de prețuire și binecuvântare, a dorit să-i oferim maestrului «Crucea Moldavă», cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. În primul rând, așa cum a s-a spus deja, Ștefan Câlția este onorat în această zi nu doar ca artist, ci și ca om. Dimensiunea creștină este una naturală, intrisecă; nu este ceva care ține de epatare sau care să aibă o notă de artificial, Maestrul Ștefan Câlția, așa cum mărturisește adesea în interviurile sale, s-a născut la umbra bisericii la modul propriu, copilărind lângă biserica din localitatea natală, iar primul model pe care l-a avut în viață a fost bunica care citea Psaltirea în fiecare zi, iar aceste lucruri s-au impregnat în ființa lui și au adus rod mai târziu. Au fost ca niște semințe sădite în sufletul său, care au rodit. Un lucru mai puțin cunoscut este că dumnealui a dorit să urmeze seminarul teologic, să devină preot, însă Dumnezeu a vrut să înmulțească acești talanți ai picturii și artei vizuale. (...) Gândindu-mă la momentul acesta când voi avea onoarea și bucuria de a așeza în pieptul maestrului această distincție, mi-am dat seama că noi nu adăugăm ceva, ci scoatem la iveală ceea ce se află deja înlăuntru, în sufletul și inima sa, anume crucea iubirii jertfelnice, crucea care dă mărturie că iubirea este mai puternică decât moartea, a subliniat pr. consilier Constantin Sturzu.

După primirea „Crucii Moldave”, Ștefan Câlția i-a dedicat disctincția soției sale: Soția mea este arhitect și în această calitate a construit câteva biserici. Fiind femeie, mulți nu o băgau în seamă. Când a fost sfințită una dintre bisericile la care a lucrat - Biserica «Sfântul Nicolae» din Câmpina, pictată de prietenul Grigore Popescu, un artist minunat - era foarte multă lume și eu am fost înghesuit într-un colț. O credincioasă, văzându-mă, a spus: «Vă rog, nu-l mai înghesuiți pe domnul cu barbă, căci e soțul doamnei arhitect»... Această distincție, această cruce, este pentru soția mea, i-o dedic ei.

De asemenea, artistul a mărturisit că are sentimentul că a fost înfiat de comunitatea ieșeană: Când părintele mi-a pus Crucea Moldavă în piept, am avut sentimentul că m-ați înfiat, că sunt ieșean. Vă mulțumesc! În familia părinților mei eram opt copii, nu erau serbate niciodată zilele când am fost născuți, ci zilele sfinților pe care îi aveam ca patroni. Acum, la 80 de ani, dacă ați hotârât să mă serbați și la ziua aniversară, accept și mă bucur la fel de mult cum o fac la sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ștefan.

În cadrul evenimentului, Ștefan Câlția  a primit o diplomă omagială și din partea Primăriei Iași. Expoziția „Obiectele restaurării” poate fi vizitată până pe 10 iulie 2022.

Ştefan Câlţia s-a născut pe 15 mai 1942, la Braşov. Şcoala Generală a urmat-o în comuna Şona, judeţul Braşov. Între anii 1959-1963, a urmat cursurile Liceului de Arte Plastice din Timişoara, avându-l ca profesor pe graficianul Julius Podlipny. În 1964, a fost profesor de desen în satul Şercaia, judeţul Braşov. A absolvit, în 1970, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti, ca şef de promoţie, la clasa profesorului Corneliu Baba. Din 1993, a fost profesor la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti. A expus picturi în muzee din străinătate, în ţări ca Norvegia, Elveţia, Danemarca, SUA, Canada. În 2008, a primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce şi Medalia „Regele Mihai I pentru Loialitate“, iar în 2012 „Crucea Casei Regale a României”.

De la același autor

Ultimele din categorie