Luni, în Aula Magna a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, a avut loc o nouă conferinţă din seria evenimentelor pentru părinţi „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, organizată de Fundaţia „Varlaam Mitropolitul“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi de Asociaţia „Părinţilor isteţi“. Organizatorii le-au propus părinţilor ieşeni o întâlnire cu doi experţi în relaţia părinte-copil-şcoală, anume monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi, şi prof. Genoveva Cerchez de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ din Iaşi.
Întâlnirea cu titlul „Tu ştii ce face copilul tău la şcoală?“ a adus împreună peste 200 de părinţi, bunici, dar şi profesori, dornici să afle mai multe lucruri despre relaţia copiilor cu anturajul, relaţia copiilor cu profesorii, relaţia copiilor cu tot ceea ce înseamnă activităţile de învăţare şi relaţia copiilor cu părinţii, în măsura în care aceasta este relevantă cu ceea ce se întâmplă la şcoală.
Cuvântul de deschidere i-a aparţinut Cristinei Gheorghe, directorul Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul“, cea care a fost şi moderatorul întâlnirii, după care a urmat alocuţiunea prof. Genoveva Cerchez de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ din Iaşi, care şi-a centrat discursul pe experienţa de „reporter de pe front“, cea de diriginte şi profesor. „Titlul conferinţei, care este o întrebare, a fost ales întrucât există o discrepanţă între ceea ce cred părinţii că se întâmplă la şcoală şi ceea ce se întâmplă cu adevărat. Când mă refer la ceea ce se întâmplă la şcoală, nu mă refer numai la ceea ce se întâmplă la orele de curs care au o organizare şi o conduită bine definită, ci la faptul că lumea şcolii este mult mai complexă decât se crede, iar copiii văd această lume altfel decât adulţii; pentru ei, de multe ori, ceea ce este mai important, anume orele de curs, nu prezintă neapărat interesul maxim“, a spus în deschidere prima invitată a serii de dialog.
„În relaţia cu copiii lor, părinţii trebuie să evite interdicţiile şi îndemnurile «Nu face asta!» sau «Fă asta!»“
În continuare, prof. Genoveva Cerchez a răspuns la întrebarea „De ce au nevoie adolescenţii?“: „O lume potrivită pentru copii şi adolescenţi este o lume în care aceştia au şansa de a-şi dezvolta abilităţile individuale într-un mediu sigur şi în care au parte de susţinere din partea adulţilor. Un mediu care reduce ocurenţa comportamentelor riscante şi susţine dezvoltarea tinerilor, presupune: o relaţionare plină de sens cu părinţii, adulţii, prietenii, ordine (rânduială) şi impunerea unor limite de către adulţi, încurajarea exprimării autentice a sinelui, oportunităţi educative, sociale şi economice, ocazia de a participa la activităţi ale comunităţii în care contribuţia lor să fie preţuită, evitarea situaţiilor în care ar putea fi răniţi, exploataţi, expuşi la boli. Conform unui studiu realizat în 53 de ţări, există 3 riscuri majore care pun în pericol dezvoltarea adolescenţilor, dincolo de criterii precum vârsta, genul, statutul social-economic sau apartenenţa economică, anume începerea vieţi sexuale la vârste mici, consumul de substanţe - alcool, tutun, droguri, depresia“. La final, prof. Genoveva Cerchez, de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ din Iaşi, a trasat nişte concluzii: „În relaţia cu copiii lor, părinţii trebuie să evite interdicţiile şi îndemnurile «Nu face asta!» sau «Fă asta!». De asemenea, trebuie evitate atitudinile de indignare, evaluative sau impunătoare. Negocierea este foarte importantă. Dacă anturajul le impune copiilor să cumpere reviste, faceţi-i să vină cu revistele acasă, să le citiţi împreună; discutaţi despre ele. Părinţii trebuie să-i ajute pe copiii lor să vadă cauzele şi consecinţele acţiunilor lor şi să aştepte momentul magic în care ei vor întreba: «Şi ce crezi că ar trebui să fac?»“.
Pe tot parcursul prezentării, prof. Genoveva Cerchez a fost completată de monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Iaşi. Redăm în continuare câteva dintre afirmaţiile maicii Siluana, expuse în timpul conferinţei:
„Părinţilor, învăţaţi să vă ascultaţi copiii fără să-i evaluaţi! Lăsaţi-i să-şi exprime emoţiile negative şi încurajaţi-i să le spună!“
„Dacă copiii noştri sunt mai vulnerabili la presiunea grupului, părinţii sau cei din familie au o contribuţie.“
„Primele modele ale copiilor sunt părinţii, iar aceste modele sunt de fapt tiparul după care cei mici îşi creează relaţiile în afara familiei.“
„Un dialog părinte-copil:
Părinte: Dacă ai spart un geam, să-l plăteşti!
Părinte: Ai bani?
Copil: Nu!
Părinte: De cât ai nevoie, te împrumut!“
„Trebuie să fie o legătură vie între părinte şi copil. Să fim acolo unde are nevoie.“
„În mâinile voastre, tată şi mamă, stau alegerile mele.“
La întâlnirea de luni seară, cei prezenţi au avut posibilitatea să ia parte şi la o tombolă, prin completarea unui chestionar, premiul fiind participarea gratuită la un atelier experienţial. De asemenea, au putut fi achiziţionate mai multe lucruri hand-made de sezon, aduse de voluntarii de la Pro Vita Iaşi, precum şi cărţi de la Editura „Cărtureşti“, despre provocările vârstei adolescentine.