La Muzeul Unirii din Iaşi se află de luni, 26 noiembrie 2012, stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare. La vernisajul expoziţiei au fost prezenţi reprezentanţi de la Muzeul Naţional de Istorie a României, de la Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi şi de la Centrul eparhial Iaşi. După cum ne-a explicat dr. Senica Ţurcanu, şeful Muzeului de Istorie a Moldovei din Iaşi, se pare că stindardul marelui Voievod al Moldovei a fost realizat în atelierele moldoveneşti. „Este cunoscut faptul că atelierele de la nord de Dunăre, inclusiv din Moldova, sunt continuatoarele tradiţiei bizantine ale acestui meşteşug extrem de elaborat al broderiilor. Alături de o piesă de acest gen pot fi citate acoperăminte de mormânt diverse din perioada sec. XIV-XVI. Celebru este acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, una dintre soţiile lui Ştefan cel Mare. Ne aşteptăm ca în perioada care urmează să avem un număr record de vizitatori. Acest stindard este un simbol pentru români şi pentru creştini, în general, dar mai cu seamă pentru moldovenii de dincolo de Prut. Acest stindard îl evocă pe Ştefan cel Mare, dar şi luptele pe care le-a dus pentru menţinerea creştinătăţii în întreaga Europă. Ne amintim că Ştefan cel Mare a fost numit de Papa Sixt al IV-lea «atlet al creştinătăţii», întrucât luptele pe care le-a dus pentru independenţa statului pe care l-a condus au contribuit la menţinerea unui echilibru de forţe. De asemenea, curentele culturale din sec. XIV-XVI, cum ar fi renaşterea sau umanismul, s-au dezvoltat foarte mult. Aceste mişcări culturale nu ar fi atins o valoare dacă nu ar fi beneficiat în primul rând de linişte. Expansiunea Imperiului Otoman a fost un moment care a zguduit întreaga lume creştină, iar căderea Constantinopolului, cu atât mai mult“, a explicat dr. Senica Ţurcanu.

Restituit statului român în anul 1919

Stindardul lui Ştefan cel Mare constituie o piesă de broderie liturgică bizantină din sec. al XV-lea, de formă rectangulară, cu dimensiunile de 123,8 cm pe 94,2 cm, fiind restaurată de mai multe ori.

Desăvârşit pe teritoriul Moldovei din ordinul principelui Ştefan cel Mare între 1 ianuarie şi 11 aprilie 1500, stindardul a ajuns la o dată necunoscută la Mănăstirea Zografu din Sfântul Munte Athos.

A fost descoperit în anul 1882 de către cercetătorii români Alexandru M. Pencovici, Teodor D. Burada şi Radu C. Pătărlăgeanu, aflaţi în Macedonia pentru a studia limba şi cultura comunităţilor de români din Bacalni. În anul 1917, cu sprijinul autorităţilor politice şi militare franceze, stindardul lui Ştefan cel Mare a fost restituit statului român, fiind adus în ţară la sfârşitul anului 1919. Din 1920 până în 1970 a fost păstrat la Muzeul Militar Naţional, iar de atunci până în prezent, la Muzeul de Istorie din Bucureşti.

Iniţial, stindardul, ca orice prapur bisericesc, a avut două feţe. Pe prima faţă era reprezentată Învierea Domnului, iar pe cea de-a doua Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

În prezent, se păstrează parţial elemente ale celei de-a doua feţe a stindardului. La origini, broderia a fost lucrată pe suport de mătase purpurie, dublată cu o ţesătură din in, pentru a putea susţine lucrătura grea din fir metalic (argint şi argint aurit) şi straturile succesive de umplutură, realizate din fire de in şi mătase brută. „De-a lungul timpului, după mai bine de 380-400 de ani de la terminarea lucrării şi din cauza condiţiilor improprii în care a fost păstrat, suportul din mătase s-a degradat puternic. În ciuda apelului lansat de Teodor D. Burada în anul 1882 de a se păstra stindardul în forma originară, călugării de la Mănăstirea Zografu au trecut la «restaurarea» lui în jurul anului 1898, bazându-se doar pe experienţa lor. Ei au decupat broderia din fir de argint care se găsea pe piesa originală şi au aplicat-o în totalitate sau parţial pe o bucată de catifea de mătase şi bumbac de culoare vişinie. Operaţiunea de asamblare s-a realizat prin lipirea vechilor broderii cu clei de tâmplărie pe noul suport. Cu acest prilej, călugării de la Zografu au făcut o serie de modificări ale aspectului stindardului. Întregul ansamblu a fost depus într-o casetă de lemn lustruit, protejată de un geam de sticlă. Această serie de improvizaţii a afectat nu numai originalitatea unei opere care era o capodoperă artistică de calitate excepţională şi un document istoric unic, dar a ajuns să pună în pericol însăşi existenţa fizică a stindardului liturgic al lui Ştefan cel Mare“, a explicat dr. Oana Ilie, de la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Sfântul Gheorghe pe tron, purtând coroană de martir

La începutul anului 2000 piesa era într-o fază de degradare atât de avansată, încât s-a pus problema unei intervenţii rapide pentru a putea salva acest giuvaier al artei moldoveneşti şi europene de la sfârşitul sec. al XV-lea.

În urma restaurării, care a durat şapte ani şi a fost realizată de Spiridonia Macri, decoraţia brodată, curăţată şi stabilizată, a fost aplicată din nou, prin coasere, pe un suport de mătase purpurie (care fusese culoarea originală a stindardului liturgic), dublat de o pânză de in. La final, întreaga operă a fost învelită într-un tul, pentru a-i asigura o protecţie suplimentară.

„Pe stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare, voievodul Moldovei, este redată o reprezentare mai rar întâlnită a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, aceea în care apare tronând şi fiind încoronat cu o coroană de martir, primind armele de apărare şi răspândire a credinţei creştine - spada şi scutul. Sfântul este aşezat pe un tron cu spătar, iar tăblia este decorată cu motive geometrice realizate din fir de mătase albăstruie. Sfântul Gheorghe ţine în mâna dreaptă garda unei spade şi cu cea stângă vârful ei. Picioarele tronului sunt sculptate în copac, în formă de bovideu. Faţa Sfântului Gheorghe, realizată din mătase de culoarea fildeşului, este încadrată de un păr buclat, reprezentat cu mătase de culoare castanie“, a adăugat dr. Oana Ilie.