Strălucirea unei stele
Dragii mei, ce bine ar fi dacă aţi ţine minte întotdeauna că e mai bine să se culce omul seara de timpuriu şi să se scoale de dimineaţă. Dimineaţa avem mai multă putere şi mai mult spor în tot ceea ce facem.
Într-o seară, după apusul soarelui, doi fraţi stăteau la fereastră şi priveau cum începeau să răsară stelele. Atunci Tudor i-a spus surorii sale:
-Priveşte, Andreea, cât de frumoasă este steaua aceea. Ea a răsărit cea dintâi şi uite ce tare străluceşte!
Fetiţa i-a răspuns:
-Da, aşa este, însă steaua dimineţii este cu mult mai frumoasă decât aceasta!
De aici s-a încins o ceartă între cei doi copii. Tatăl, auzind toată discuţia lor, i-a chemat la el şi le-a zis:
- Această neînţelegere a voastră arată că sunteţi neştiutori. Voi credeţi că vorbiţi de două stele diferite, însă în realitate este una singură. Ea este numită luceafărul dimineţii înainte de răsăritul soarelui şi luceafărul serii când se arată după apus.
Auzind unele ca acestea, copiilor le-a părut rău că s-au certat, dar s-au bucurat pentru că le plăcea una şi aceeaşi stea.
Înţeleptul nu vorbeşte, până când nu se gândeşte.
Mama lor, auzind şi ea toate cele vorbite, s-a apropiat şi a zis:
- Întrucâtva poate că şi Andreea are dreptate. Este adevărat că luceafărul străluceşte tot atât de frumos dimineaţa ca şi seara, însă dimineaţa suntem mai voioşi şi cu mintea mai limpede, de aceea ni se pare mai frumos decât seara. Dragii mei, ce bine ar fi dacă aţi ţine minte întotdeauna că e mai bine să se culce omul seara de timpuriu şi să se scoale de dimineaţă. Dimineaţa avem mai multa putere şi mai mult spor în tot ceea ce facem.
Cel care de dimineaţă se trezeşte în tot lucrul său sporeşte.
(În căutarea bucuriei, Editura Sophia, București, 2009, p. 83)
