Pelerinajul a debutat cu rostirea rugăciunilor de dimineaţă, urmate de rugăciunea de călătorie.  Primul nostru popas de suflet a fost la Mănăstirea Vărzăreşti, cea mai veche vatră de rugăciune dintre Nistru şi Prut, existentă până astăzi. Mănăstirea a fost construită în anul 1420 de boierul Stan Vărzari, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Aici am fost întâmpinaţi cu căldură de maica Gavrilia, care ne-a prezentat mănăstirea şi istoricul acesteia. Ulterior, ne-am plecat genunchii în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Vărzăreşti, cerând fiecare cele de trebuinţă pentru suflet şi trup. După mărturia pelerinilor, această mănăstire a pus început bun călătoriei noastre, iar lucrul cel mai de preţ învăţat a fost că indiferent de ostilităţile vremurilor credinţa ţine oamenii uniţi. După evenimentele din anii â89-â90, schiarhimandritului Iov Plăcintă s-a îngrijit şi a deschis mănăstirea după lunga prigoană comunistă. Ajutat de câteva monahii, a redat mănăstirii suflul duhovnicesc de altădată.

Tot în dimineaţa primei zile ne-am îndreptat paşii către măreaţa Mănăstire Hâncu, întemeiată în anul 1677 de către serdarul (comandat de cavalerie) Mihalcea Hâncu. Următorul nostru obiectiv a fost Mănăstirea Căpriana.

Această mănăstire din inima ţării este ctitorie a marilor domnitori moldoveni Alexandru cel Bun, a Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanul, Vasile Lupu şi a Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Şi această mănăstire stă mărturie a unităţii ţării Moldovei.

În continuare ne-am bucurat de ospitalitatea şi dragostea părintelui Valeriu Enachi, păstorul credincioşilor din Parohia Sadova, care ne-a relatat că anul acesta, pe 13 iunie, s-au împlinit 76 de ani de la deportările din Basarabia şi nordul Bucovinei. La monumentul ridicat în cinstea celor ce au fost deportaţi din această comunitate în Siberia, am săvârşit împreună cu părintele Valeriu slujba Parastasului. Cu toate că această comunitate a fost victimă a regimului comunist ateu, biserica satului se numără printre cele  aproximativ 100 de biserici rămase deschise de pe întreg teritoriul Basarabiei, arătând astfel că pentru aceşti oameni lucrul cel mai de preţ a fost păstrarea credinţei şi împlinirea rânduielilor creştine.

Următoarea noastră destinaţie a fost Mănăstirea Frumoasa, numele acesteia reflectă realitatea celor întâlnite, căci frumoase sunt şi împrejurimile atât de mult iubite de scriitorul Mihail Sadoveanu şi mitropoliţii Gurie Grosu şi Visarion Puiu, care găseau aici linişte şi inspiraţie. De asemenea, frumos este şi tezaurul expus în muzeul mănăstirii, unde am văzut impresionante obiecte de cult, veşminte, artă bisericească şi tradiţională.

Prima zi a pelerinajului nostru s-a încheiat cu vizitarea Mănăstirii Răciula, unde monahiile trăiesc asemenea maicilor de la Mănăstirea Agapia. Această mănăstire a fost grav prigonită de regimul comunist. În 1959, după o confruntare violentă de 10 zile dintre săteni şi forţele de ordine, a fost închisă. Astăzi, această mănăstire alături de multe altele dă mărturie că Biserica lui Hristos rămâne triumfătoare în faţa celor mai crunte ostilităţi ale lumii.

A doua zi a pelerinajului nostru, Duminica a doua după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor Români, a început cu săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii în Parohia „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului“ din Orhei. În cuvântul de învăţătură, părintele Nicodim Petre, tutorele nostru, a evidenţiat că Biserica Ortodoxă Română cinsteşte şi sfinţii altor popoare şi că Bisericile Ortodoxe surori cinstesc sfinţii români.

După agapa frăţească oferită de părintele Sergiu Aga şi de credincioşii parohiei, ne-am îndreptat paşii către mănăstirile rupestre din Orheiul Vechi. Aici s-au găsit mărturii ale unei vieţuiri monastice care datează din jurul veacului al X-lea. În acelaşi registru de vestigii rupestre se numără şi Mănăstirea Ţipova pe care am vizitat-o. Drumul către mănăstirea rupestră de pe malul drept al Nistrului, ce datează din secolele XVI-XVII, este unul anevoios, însă, odată ajunşi în faţa chiliilor săpate în peretele de calcar, toată această corvoadă dispare.

Ca o încununare a pelerinajului nostru a fost vizitarea impunătoarei Mănăstiri Curchi, una dintre cele mai însemnate monumente ale arhitecturii basarabene. Această mănăstire se considera pe timpuri, cât şi în prezent, a fi cea mai frumoasă mănăstire din Basarabia.

După cele două zile petrecute pe meleagurile româneşti din dreapta Prutului, studenţii teologi au cunoscut cu adevărat că regimul totalitar sovietic a provocat mari suferinţe românilor, dar mai cu seamă basarabenilor. Tot ei mărturisesc despre acest periplu duhovnicesc că pleacă mai conştienţi de impactul negativ pe care l-a avut această perioadă neagră din istorie asupra Bisericii şi neamului românesc.

Acest pelerinaj din care nu au lipsit rugăciunea, buna-cuviinţă şi entuziasmul caracteristic tinerilor încheie seria de activităţi a grupei noastre de tutoriat. Sfintele Liturghii şi dialogurile săptămânale, pelerinajul din Bucovina şi concursul de şah au contribuit la unitatea dintre studenţii grupelor III-IV şi cei de la secţia Asistenţă socială. Aşteptăm cu nerăbdare provocările anului II de studiu, nădăjduind că prietenia noastră va continua să se întărească şi să se maturizeze spre creşterea spirituală a fiecăruia dintre noi. (Nicolae-Cătălin Popa, student anul I la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ Iaşi)