Suceava: Slujbă de pomenire a eroilor Revoluției Române din decembrie 1989

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Suceava: Slujbă de pomenire a eroilor Revoluției Române din decembrie 1989

La împlinirea a 32 de ani de la evenimentele Revoluției Române din luna decembrie a anului 1989, a fost săvârșită ieri, 22 decembrie 2021, la troița aflată în imediata apropiere a Bisericii „Sfânta Înviere” din Municipiul Suceava, o slujbă de pomenire pentru sufletele eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, credința și demnitatea poporului român.

Din partea Centrului Eparhial Suceava și a Catedralei Arhiepiscopale – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, la eveniment au fost prezenți părintele Filaret Ruscan, consilier în cadrul Sectorului Misiune, și arhimandritul Valerian Radu, mare eclesiarh. Aceștia, alături de clerici de la biserici din municipiu, au oficiat slujba Parastasului și au fost prezenți la momentul de depunere a coroanelor de flori în cinstea celor care și-au dat viața pentru țară. Au adus un omagiu celor căzuți la Timișoara, Iași, București și reprezentanți ai autorităților locale – Prefectura Suceava, Consiliului Județean, Primăria, precum și membrii unor asociații, revoluționari și personal al unor instituții militare, unități ale Jandarmeriei Române și Fanfara Militară Suceava.

Evenimente comemorative în cinstea eroilor mutați la cele veșnice în decembrie 1989 se desfășoară în aceste zile în toate bisericile și mănăstirile din cadrul Patriarhiei Române.

 

Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro

Citește despre: