Suferința care însoțește boala duce, pe deasupra, la pocăință, favorizează părerea de rău și provoacă în suflet o bună dispoziție pentru rugăciune. Aceste efecte din urmă se dovedesc, la rândul lor fructuoase deoarece constituie motoarele esențiale ale oricărei vieți duhovnicești.

Boala constituie, de fapt, o încercare. Ea îl pune pe cel pe care-l afectează în situaţia lui Iov: el este ispitit de diavolul să-L blesteme pe Dumnezeu, ori cel puţin să se separe sau să se îndepărteze de El, retrăgându-se în el însuşi într-o atitudine de orgoliu, sau lăsându-se în voia diferitelor patimi, a căror ispită o simte acum. Dumnezeu vrea să-i dea prin aceasta posibilitatea de a-şi dovedi întreaga măsură a ataşamentului său faţă de El şi de a-şi însuşi din plin, prin eforturile de a depăşi încercarea, virtuţile pe care i le dăruieşte pentru a-l uni mai strâns cu El.

(Jean-Claude Larchet, Teologia bolii, traducere de Vasile Mihoc, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2005, pp. 76-77)