Când vei pune început virtuţii, să nu te miri, dacă izvorăsc asupra ta din tot locul, necazuri aspre şi tari. Că nu se numeşte virtute aceea, care nu e însoţită de greutăţi în lucrarea ei. Că virtutea chiar de acolo îşi trage numele, cum zice Sfântul Ioan: că peste virtute cad de obicei greutăţile; şi se prihăneşte virtutea când cel ce o lucrează îşi trage răsufletul (se odihneşte). Încă şi fericitul Marcu monahul a zis: „Orice virtute care se lucrează se numeşte Cruce, când împlineşte porunca Duhului”. De aceea, „toţi cei ce vor să trăiască cu teama Domnului vor fi prigoniţi în (numele lui) Iisus Hristos” (II Timotei 3,12). Şi: „Cel ce voieşte să vie după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Și dacă cineva nu va voi să trăiască în odihnă, pierzându-şi sufletul său pentru Mine, acela îl va afla pre el” (Marcu 8, 34). Şi iată, de aceea ţi-a luat-o Domnul înainte, şi ţi-a pus înainte Crucea, ca să dai asupra ta o hotărâre de moarte, şi să trimiţi sufletul tău să iasă în calea Lui.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 93)