Supărarea, osândirea, neîngăduinţa, exigenţa... Toate acestea, desigur, nu sunt virtuţi şi reduc calitatea bună a firii voastre. De aceea trebuie eliminate de pe lista calităţilor voastre. Cum să faceţi acest lucru? Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla (Luca 11, 9). În primul rând: să nu daţi curs acestor porniri, ci, cum apar, aşa să le şi curmaţi şi să le înăbuşiţi ca acolo unde se nasc să şi rămână, fără să iasă în afară. În al doilea rând: după fiecare manifestare a acestor porniri să vă căiţi înaintea Domnului şi să vă curăţiţi inima. În al treilea rând: fiecare caz de acest fel să-l cercetaţi şi să scoateţi învăţăminte din el ca data următoare să ştiţi să evitaţi supărarea. Şi mai mult decât toate, ostenindu-vă astfel, să vă rugaţi: căci fără Domnul nimic nu veţi face aici.

Supărarea este un mare duşman. În ea, egoismul, rădăcina tuturor păcatelor, se vede şi se manifestă cu toată puterea lui. Trebuie să vă păziţi şi să vă rugaţi...

 Desigur, nu este bine să vă supăraţi, însă când acest lucru este urmarea temperamentului, vinovăţia cuprinde aici numai acea parte în care conştiinţa se poartă cu indiferenţă faţă de aceste porniri.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Egumenița,  p. 232)