Sute de credincioşi suceveni, uniţi în rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Sute de credincioşi suceveni, uniţi în rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie

Vineri, 9 noiembrie 2012, Biserica Spitalului Judeţean din Suceava şi-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, în prezenţa a sute de credincioşi şi a zeci de preoţi. Pe lângă slujbele religioase săvârşite cu această ocazie, a avut loc, în curtea spitalului, şi o procesiune cu raclele sfinţilor aşezaţi spre închinare în biserica suceveană, printre care se află şi un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie.

Slujbele religioase dedicate celui de-al treilea hram al Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie şi Izvorul Tămăduirii“ a Spitalului Judeţean Suceava au debutat joi, 8 noiembrie, cu Privegherea, la sfârşitul căreia s-a săvârşit şi Paraclisul Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina, oficiat pentru prima dată în biserica suceveană. În ziua prăznuirii Sfântului Nectarie, un sobor format din 22 de preoţi şi diaconi a săvârşit slujbele Utreniei, Acatistului Sfântului Ierarh Nectarie, Aghezmei mici şi Sfintei Liturghii. Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic „Sfântul Ierarh Nectarie“ al bisericii spitalului, dirijat de diac. Vasile Plamadă.

Cuvântul de învăţătură de la finalul Sfintei Liturghii a fost rostit de pr. Gheorghe Brădăţan, care a arătat faptul că Sfântul Ierarh Nectarie este cunoscut ca sfânt tămăduitor al bolnavilor. Anastasie, aşa cum a fost botezat la naştere Sfântul Ierarh, s-a născut în anul 1846 în Silivria şi este unul dintre cei mai noi sfinţi ai Bisericii Greciei, fiind canonizat în anul 1961. La 33 de ani de la trecerea la Domnul, în 1953, trupul său a fost găsit întreg şi răspândind bună mireasmă.

La finalul predicii, pr. Brădăţanu a subliniat importanţa zilei: „Prin prezenţa noastră la această slujbă, îi arătăm Sfântului Ierarh cinstirea şi preţuirea noastră, aducându-i rugăciuni atât de cerere, cât şi de mulţumire, dându-ne seama în acelaşi timp că sfinţii reprezentaţi iconografic în bisericile nostre sunt vii şi lucrători“.

„Sfântul Ierarh Nectarie a devenit al treilea ocrotitor al lăcaşului nostru de cult“

A urmat apoi cuvântul părintelui Constantin Diaconaşu, misionar de caritate în cadrul Spitalului Judeţean din Suceava, care a vorbit despre hramul bisericii pe care o păstoreşte: „Moaştele Sfântului Nectarie au fost aduse spre închinare în biserica noastră în luna august a anului trecut, iar la plecare, delegaţia din Grecia ne-a lăsat spre păstrare un fragment din rămăşiţele pământeşti ale sfântului taumaturg. De atunci, având binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Pimen, Sfântul Ierarh Nectarie a devenit al treilea ocrotitor al lăcaşului nostru de cult, iar bolnavii spitalului, cât şi credincioşii de pretutindeni se pot închina şi ruga în orice zi la cel supranumit „făcătorul de minuni din Eghina“, biserica noastră fiind deschisă aproape tot timpul“.

După Sfâinta Liturghie, a avut loc, în curtea spitalului sucevean, procesiunea cu racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie şi a celorlaţi sfinţi din lăcaşul de cult, dar şi cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, scoasă în procesiune pentru prima dată. Atât credincioşii prezenţi, cât şi pacienţii şi personalul spitalului, în sunet de clopote şi de toacă, au luat parte la manifestarea religioasă, purtând în mâini flori şi lumânări aprinse. La sfârşitul procesiunii, credincioşii au primit pachete cu alimente. Ziua a continuat cu săvârşirea Tainei Sfântului Maslu şi citirea rugăciunilor de dezlegare pentru cei bolnavi, iar seara a fost oficiată slujba Vecerniei şi Paraclisul Maicii Domnului.

Program liturgic zilnic

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae şi Izvorul Tămăduirii Maicii Domnului“ din Suceava (construită între anii 2000-2007) este o biserică misionară şi aparţine de Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“, fiind situată în curtea spitalului vechi. În lăcaşul de cult sucevean sunt păstrate cu grijă moaştele a 75 de sfinţi, cât şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În biserica suceveană sunt oficiate zilnic slujbele Utreniei, Vecerniei, Paraclisul Maicii Domnului şi Sfânta Liturghie, precum şi acatistele sfinţilor prăznuiţi. Biserica este deschisă zilnic între orele 06:00-21:00.

Citește despre: