Tabără de vară la Torrent–Vedat

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei

Tabără de vară la Torrent–Vedat

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei, al Spaniei și Portugaliei, în perioada 30 iunie – 06 iulie 2019 s-a desfășurata prima tabără de vară de anul acesta din episcopie. Tabără a avut loc în localitatea Torrent, urbanizația Vedat în Casa de Spiritualitate a Centrului Santo Domingo de Guzman, Torrent-Vedat, provincia Valencia. În cadrul taberei au participat tineri pe segmentul de vârstă 13-16 ani, veniți din eparhia noastră dar și din Belgia.

Programul taberei a fost unul foarte ofertant, alcătuit dintr-o serie de activități dintre cele mai diverse și atractive. Fiecare zi a început și s-a terminat cu rugăciune și diverse discuții duhovnicești și/sau legate de căutările specifice adolescenților. Pe parcursul zilelor de tabără pe lângă activitățile de cunoaștere, jocuri și discuții pe diverse teme: muzică, film, pasiuni, relația cu părinții și cu Dumnezeu, au fost organizate ateliere și activități sportive în cadrul cărora tinerii au avut ocazia să-și arate sau descopere diversele aptitudini sau talente pe care le au.

În ziua a doua am vizitat orașul Valencia, foarte atractiv din punct de vedere turistic, iar dintre obiectivele vizitate amintim: Bioparcul, centrul istoric, Catedrala cu muzeul ei (Particica din Crucea Domnului Hristos), Orașul și Parcul Științelor etc. Acestor vizite li s-au adăugat în zilele următoare ieșiri la plajă, la parcul acvatic, piscină, drumeție în Vedat, Parcul botanic Hort de Trenor și altele. De asemenea au avut loc mai multe prezentări în Prezi special pregătite pentru această tabără: Internetul în viața tinerilor: utilitate, adicții și pericole, Taina Spovedaniei și a Împărtășaniei pe înțelesul tinerilor, România – despre satul românesc, cultura și limba română etc.

Joi seara tinerii s-au spovedit iar vineri dimineața am săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Torrent, unde tinerii au citit sau cântat la strană și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos. Timpul a trecut repede, iar în ultima zi am resimțit din plin părerea de rău că tabăra se încheie, dar ce a rămas după o astfel de tabără sunt prietenii noi, chipurile pline de bucurie și zâmbete, multe poze și mai ales multe amintiri frumoase.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

Pr. Vasile Pop

Cons. Misionar–Pastoral EORSP

Citește despre: