Tabără românească de vară în Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi (iunie-iulie 2014)
Tabăra de vară a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi va începe la data de 21 iunie şi se va încheia pe data de 19 iulie. Aceasta se va desfăşura pe 110 All Saints Road, Emlenton, PA 16373. Tematica taberei va fi „Tainele care mântuiesc: Sf. Spovedanie şi Sf. Împartăşanie".
Programul include participarea la slujba de dimineaţă şi seară, dans popular, pictură de icoane pe sticlă, ore de muzică, limbă română, lectură, discuţii libere şi activităţi sportive precum ca înot, volei, tenis, baschet, badminton, fotbal, drumeţii şi multe altele.
Programul pentru cele patru săptămâni de tabără este următorul:
- Prima grupa între 21 iunie şi 5 iulie este pentru copii cu vârsta între 16-18 ani dimpreună cu grupul ROYA 18-25 ani. (Participanţii vor ajunge sâmbată, 21 iunie, după orele 3 pm, şi vor pleca sâmbata 5 iulie înainte de orele 12 pm).
- A doua grupă între 5-19 iulie pentru copii cu vârsta între 7-15 ani. (Participanţii vor ajunge sâmbată, 5 iulie, după orele 12 pm şi vor pleca sâmbătă, 19 iulie, înainte de orele 12 pm).
Aplicaţiile trebuie trimise pâna la data de 15 iunie la pr. Daniel Ene, pe adresa 56 Andrews Street Victor, NY 14564-1262, telefon 585-924-8737.
Participanţii din Canada trebuie să achite costurile taberei în monedă americană, adică dolari americani (Ordinele de plată sau cecurile de bancă trebuie să fie trimise în dolari americani). Vă mulţumim pentru cooperare şi înţelegere.
Costul taberei este de $550 pentru două săptămâni pentru fiecare persoana. Copiii sub 7 ani vor plăti $510 şi vor participa numai însotiti de către unul dintre părinti care va trebui să plătească preţ întreg. Înainte era gratuit, însă s-au schimbat condiţiile de închiriere. Rezervările prin intermediul telefonului sau al poştei electronice nu sunt acceptate. Vă rugăm să nu uitaţi că locurile sunt limitate la un numar de 60 de copiii pe săptămână pentru fiecare categorie. Puteti să descărcaţi formularul aplicaţiei în format Adobe PDF pe site-ul romarch.org. Aplicaţiile vor fi diponibile în cadrul parohiilor sau la pr. Daniel Ene, telefon 585-924-8737 sau email frdanielene@gmail.com.
Aveţi în vedere că formele medicale de sănătate sunt aceleaşi pentru participanţii la tabără, consilieri sau voluntari. Formele medicale trebuie trimise înainte de a ajunge la tabără. Formularele de înscriere le gasiti pe site-ul romarch.org.