Vara aceasta a trecut exact aşa cum trebuia. Nici prea repede, să nu am vreme să o gust, dar nici prea greu, să ajungă să-mi fie nesuferită, aşa cum s-a mai întâmplat. Am reuşit să merg în două tabere, la Poloboc şi la Bicaz. A fost un timp câştigat. Mă simt bine printre copii. Mă simt bine pentru că dau uşor în mintea lor: ţopăi, râd, alerg, o fac pe „lupul cel rău“, sau pe „Albă ca Zăpada“, în funcţie de public. M-am întrebat: la ce sunt bune taberele...? Au ele vreun final mântuitor, folositor pentru sufletele copiilor şi al tinerilor? Nu ar fi mai bine să stau acasă şi să citesc, să-mi adun materialele necesare pentru licenţă? Am stat, am reflectat şi, ei bine, mi-a decoperit Dumnezeu, aşa puţin, că da, sunt de folos. Taberele acestea din sate, tabere fără multe pretenţii, îi aşază pe oameni împreună, îi ajută să se simtă parte a ceva, îi împrieteneşte. Avem nevoie să ştim că nu suntem ai nimănui. Mulţi copii au o viaţă tristă. Am auzit şi vara aceasta poveşti grele de la unii dintre ei. Nu mai spun cât avem de învăţat noi, moderatorii, de la copii. Am învăţat şi noi, organizatorii, unii de la alţii. Ne-am sprijinit, ne-am plâns, ne-am răbdat unii pe alţii, ne-am consolat şi ridicat împreună. O fată, pe care la început nu o suportam, mi-a fost sprijin toată tabăra. Am primit nişte lecţii pe cinste. Aceste gânduri ne-au fost mărturisite de Andreea C.

Sedinţă pentru dezbaterea concluziilor referitoare la taberele din vara anului 2016

Toamna este anotimpul recoltei, când culegem ce am sădit. După o vară istovitoare, în care soarele a zâmbit în fiecare zi, voluntarii implicaţi în proiectul Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi, „Verde la bucurie“, desfăşurat cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-au întâlnit pentru a trage linie şi a formula câteva concluzii. Tinerii voluntari din Eparhia Iaşilor au fost organizatori sau co-organizatori în cele 3 luni de vacanţă în peste 30 de tabere în parohii. Au lucrat bine, a fost de folos efortul lor? Au greşit în modul cum şi-au organizat activităţile în lucrul cu copiii şi tinerii din parohii? Se putea lucra mai bine? Acestea au fost întrebările ce s-au ridicat în întâlnirea de evaluare de sâmbătă, 24 septembrie, organizată la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“.

Prima parte a întâlnirii a fost alocată unei sesiuni de cunoaştere pentru cei peste patruzeci de voluntari prezenţi, aflaţi de această dată toţi împreună. Fiecare a venit la întâlnire schimbat şi îmbogăţit de experienţa căpătată în taberele în care a participat. Partea a doua şi cea mai importantă a întâlnirii a constat în evidenţierea punctelor tari şi a punctelor slabe sesizate de voluntari, urmărind o clasificare a tot ce ţine de bunul demers al unei tabere: sesiunile de lucru/atelierele, materialele, transportul, cazarea, coordonatorul grupei, preotul organizator, ceilalţi voluntari, pregătirea dinaintea taberei etc. Analiza activităţilor din vara aceasta s-a făcut în grupuri mici de lucru. Părerile şi experienţele tinerilor au fost atât ascultate, cât şi consemnate, pentru ca ulterior tot voluntarii să ofere soluţiile prin care să se evite neajunsurile în viitoarele tabere.

Energia şi sufletul pe care tinerii l-au pus în aceste concluzii au arătat încă o dată dorinţa şi bucuria lor de a se implica şi a duce mai departe mesajul Bisericii, dar şi bucuria câştigată aproape de Hristos copiilor şi tinerilor din parohiile Arhiepiscopiei Iaşilor ce doresc să participe la activităţile iniţiate de Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor. Timpul şi efortul lor oferit copiilor din sate s-a meritat.

„Biserica le poate oferi locul unde ei pot învăţa, pot crea, pot fi liberi şi se pot bucura frumos în acelaşi timp“

Valorificând experienţele asumate, speră ca anul ce vine să fie şi mai bogat în activităţi frumoase. Povestea continuă. „Verde la bucurie“ 2017. Oferim mai departe câteva mărturii ale voluntarilor. De ce am mers în taberele misionare „Verde la bucurie“? Simplu. Tabăra este cadrul în care poţi petrece momente frumoase alături de copii, pentru că ei se simt în largul lor. Părintele paroh, aşezându-i împreună, îi ajută să se cunoască şi altfel decât la şcoală. Taberele au şi rolul de a le evidenţia copiilor vocaţia, darurile pe care le are fiecare. Iubirea cu care copiii din sate îi înconjoară pe voluntari este uimitoare. Îţi împărtăşesc atât de multă dragoste, încât te întrebi ce ai făcut ca să o meriţi? Acesta este premiul pe care fiecare voluntar îl primeşte în tabere. (Oana Huţanu)

Taberele au menirea de a descoperi tinerilor un alt mod de viaţă, un mod în care comuniunea, încrederea, jertfa, bucuria au în centrul lor pe Hristos, temelia prieteniei lor. Biserica este locul în care tinerii se unesc, locul lor de întâlnire, iar cel mai important, locul de întâlnire cu Hristos. În aceste activităţi tinerii descoperă cum să săvârşească un lucru bun, frumos şi plăcut lui Dumnezeu, se descoperă pe sine şi între ei, iar în drumul acesta ei vor mai lua şi pe alţii şi-i vor invita să călătorească pe calea către Adevăr. Descoperindu-L pe Hristos, vor dobândi Viaţa veşnică. Tinerii merită mai mult. Ei sunt şi prezentul, şi viitorul nostru, şi ca neam, şi ca Biserică. Au nevoie să primească ceva pentru a putea oferi mai departe ceva. (Andrei Mocanu)

Fiind prima dată implicat într-o tabără ca voluntar, pot spune că aceste tabere au reprezentat pentru mine o experienţă de viaţă. De ce? Voi începe prin a enumera ce beneficii mi-a adus mie această activitate. M-am cunoscut pe mine mai bine, am cunoscut o mulţime de copii frumoşi şi înzestraţi cu multe daruri, am învăţat multe jocuri şi activităţi pe care le-am pus în practică de la o tabără la alta mai bine, şi lista poate continua... Am încercat să fiu ca o albină şi să adun cât mai multe lucruri folositoare din fiecare experienţă în care am fost implicat. Rezultatele uneori au fost mult peste măsura aşteptărilor mele. Nu voi uita niciodată că am început prin a fi voluntar într-o tabără la care au participat 140 de copii şi am terminat şirul taberelor prin a fi coordonatorul taberei din satul Unguroaia, la care a participat acelaşi număr de copii. Sunt mulţumit că toţi copiii şi tinerii care au participat la aceste tabere au rămas cu o amintire măcar, aceea că Biserica le poate oferi locul unde ei pot învăţa, pot crea, pot fi liberi şi se pot bucura frumos în acelaşi timp. Am fost foarte mulţumit să văd prieteniile şi comuniunea care s-a legat atât între noi, organizatorii, cât şi între noi şi copii. Am cunoscut aproximativ 1.000 de copii cu care am interacţionat, mai mult s-au mai puţin, în cele nouă tabere la care am luat parte. Dau slavă lui Dumnezeu pentru toate şi sper ca în viitor să mă mai bucur de o aşa binecuvântare. (Ionuţ Popovici)

Tabăra de la Silişcani - Blândeşti a fost un moment- cheie în viaţa mea. Am învăţat să îmi depăşesc limitele şi să înţeleg cât de greu este să comunici cu persoanele din jurul tău, mai ales când vremea sau chiar locul sunt nefavorabile. Toate aceste probleme le-am depăşit cu ajutorul părinţilor din cele două parohii, părintele Ovidiu Zapan şi părintele Cristian Răileanu, care m-au îndrumat şi cărora le sunt profund recunoscător. Activităţile s-au desfăşurat pe mai multe paliere. Sesiunile de dialog au fost o mare binecuvântare pentru aceşti copii, deoarece se simţea lipsa de comunicare din familiile adesea încărcate de greutăţi.

- De ce nu vrei să participi la spectacol şi să faci dansul împreună cu grupa ta? a fost întrebarea care a deschis o mare durere în sufletul meu. Răspunsul adolescentului a fost următorul:

- Mi-au rămas papucii mici şi mă incomodează tare. Când sar sau fac orice alt lucru la sfârşitul zilei, degetele îmi sunt rănite şi adesea îmi curge sânge.

Nu-mi venea să cred că în secolul XXI există asemenea situaţii. Este foarte important să îi ascultăm pe aceşti tineri. Sunt sinceri şi sunt valoroşi şi chiar merită mai mult. Se mulţumesc cu ce au şi cu ceea ce li se oferă, prea puţin sau îndestulător, ştie Dumnezeu. Ospitalitatea preoţilor şi a copiilor m-a impresionat profund şi îmi doresc să revin la Silişcani şi la Blândeşti, pentru că o parte din inima mea a rămas acolo ţintuită lângă Hristosul răstignit pe crucea din biserică. Şi îmi este drag, pentru ca Îl descopăr pe Dumnezeu, mereu altfel şi altfel în chipurile acelor oameni. (Ionuţ Daniel Gândac)
(Sara Melenciuc, Alexandra Beiu, ATOR Iaşi)