Sfârșitul istoriei se dorește a fi o sintagmă prin care se sugerează că extinderea principiilor democratice și în special, ale liberalismului, va duce la dispariția conflictelor majore în societatea umană. Se are în vedere instaurarea unui status-quo politic și a unei stări generalizate de bunăstare. Sunt alții care vorbesc de un sfârșit al istoriei cauzat de un conflict nuclear. Două teorii seculare ce exclud manifestarea și lucrarea în istorie a Fiului lui Dumnezeu, Cel prin Care s-a făcut lumea și Care S-a răstignit pentru răscumpărarea omului. Omul care a primit Sfântul Botez și participă la Tainele Bisericii nu trăiește istoria decât prin rațiunile prezenței în timp a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Toate se cer după Cruce“, adică, fiecare aspect al vieții trebuie trăit și raportat la Jertfa și Învierea Mântuitorului. Rostul istoriei nu poate fi altul decât îndumnezeirea creației iar timpul în care ființăm nu este unul al hazardului ci este un timp al înduhovnicirii, guvernat de legi ale Duhului - „Avocatul“ (Parakletos) creștinilor în fața dușmanilor Bisericii și ai mântuirii noastre.
Deși au mai fost publicate cărți care expun o concepție creștină despre timp era necesară o perspectivă ortodoxă asupra timpului și a istoriei, una liberă de influențele filozofiei occidentale îmbibată de nihilism. O astfel de carte este "Taina veacurilor – unirea timpului cu eternitatea în rugăciunile Bisericii" scrisă de părintele dr. Ioan Valentin Istrati și publicată în 2010 la Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Datorită abordării problemei timpului dintr-o perspectivă dogmatico-liturgică această lucrare este o apariție editorială inedită în spațiul publicistic din România. "Taina veacurilor" surprinde cititorul prin bogăția referințelor din izvoarele liturgice ale Bisericii Ortodoxe și interpretarea lor dogmatică și fenomenologică, interpretare ce amintește, oarecum, de școala de filozofie creștină a unor Jean Luc Marion sau Jean-Yves Lacoste dar depășindu-i pe aceștia prin perspectiva abordării și a vastității materialului supus interpretării. Cartea este structurată pe 10 capitole: O mistagogie a interiorității personale; Preliminarii la o teologie a timpului; Timpul în istoria ideilor; Hermeneutica timpului; Timpul și valoarea sa liturgică; Teologia timpului în scrierile patristice; Teologia timpului în Laudele Bisericii; Teologia timpului în Sfintele Taine și Ierurgii; Teologia timpului în sărbătorile Bisericii; Teologia timpului în Dumnezeiasca Liturghie. Piatra de temelie a hermeneuticii întreprinse de părintele Ioan Valentin Istrati este Euharistia, „taina unității și autorității Bisericii și cheia sensului eshatologic al istoriei. Euharistia este procesualitatea mistică de devenire a lumii. Ea consumă timpul și îl unește cu eternitatea, îi deschide vocația de lumină și-i pregătește locul în memoria de iubire a lui Dumnezeu“ (p. 436).
Cartea este menită a-l face pe cititor conștient de faptul că eshatonul trebuie să neliniștească prezentul nostru și că Liturghia se deschide pentru noi ca un timp favorabil mântuirii. Timpul Liturghiei este un spațiu în care ne desfătăm de intimitatea lui Dumnezeu; în Liturghie se depășește dialectica și logica existenței firescului. Lucrarea "Taina veacurilor" ne vorbește despre rostul ființării noastre, despre rațiunile prezenței în timp a Fiului lui Dumnezeu și ne readuce aminte că „cine cunoaște taina Învierii cunoaște scopul pentru care Dumnezeu a creat universul“.