Taina zilei a 8-a
Vă invit la lectură pentru a învăţa ca în toate actele noastre să ne schimbăm privirea de la lume, de la ceea ce este trecător, de la ceea ce este muritor, la Dumnezeu, ca prin toate actele Sale mântuitoare – prin Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Euharistie şi toate celelalte), prin rugăciune, prin citirea cuvântului dumnezeiesc, prin virtuţi - să simţim pe Dumnezeu.
La Editura Doxologia a apărut transcrierea adaptată pentru tipar a conferinţei susţinute în anul 1999 de Părintele Constantin Galeriu la invitaţia Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Iaşi intitulată:” Taina zilei a 8-a”.
În lucrare ni se spune că Dumnezeu este viaţă şi omul a fost făcut pentru viaţă. Noi credem că, în sine, căderea a fost o schimbare a gravitaţiei omului. Chemat cu faţa către Dumnezeul Cel Viu, omul gravitează spre Acesta, faţa Domnului însemnând viaţă. Sfântul Ioan Scăraru spune: „Lumina divină este zâmbetul feţei lui Dumnezeu şi în acest zâmbet al feţei Lui a fost zidit Adam.” Zâmbetul revelează lumina, bucuria luminii lăuntrice şi, deci, în această lumină a fost creat protopărintele nostru. Dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul înfăţişează creaţia în trei stadii: stadiul întâi, al existenţei, când a chemat Dumnezeu lumea la existenţă; stadiul al doilea, al existenţei în bine, în har, în Botez, şi al treilea stadiu, în Înviere, în „înveşnicire”- cu alte cuvinte, după dumnezeieştii Părinţi ai zilei a opta.”
Vidul spiritual, adică lipsa lui Dumnezeu, lipsa de sens a existenţei, lipsa harului dumnezeiesc – aceasta este suferinţa şi noi putem s-o biruim prin Hristos şi aşa putem să ieşim din coşmarul acesta al erotismului şi al violenţei care ne agresează.
Părintele Constantin Galeriu este un preot intru care Dumnezeu a binevoit. Toate spusele şi faptele sale erau seminţe aruncate spre rodire bogată. Era un om pentru toate mediile care ne îndeamnă să avem cu toţii bucurie divină şi în inimă lumină.
A te afla în adevăr, spunea el, înseamnă „cred şi mărturisesc”, înseamnă a te afla întotdeauna, prin gândul tău, cuvântul tău şi fapta ta, în lumina sensului creator şi de viaţă făcător.
Sufletul omului este tron al harului – aşa este numit de Sfinţii Părinţi -, iar harul este ochiul lui Dumnezeu în sufletul nostru. Ţărâna din care este făcut omul era luată din ce este muritor, din ce e creat, harul lui Dumnezeu, însă, din ce e necreat. Omul, adică, este capabil de infinit, capabil de dumnezeire, având în sine dorul acesta, dumnezeiescul dor, de a birui mai ales moartea.
Lumea este creată din iubire dumnezeiască, din voinţă, putere, şi orice act creator e din iubire. Creaţia e din iubire, din jertfă.
Dacă Adam vorbea cu Dumnezeu în răcorarea Raiului, cel mai mare dar care ne-a rămas nouă de la cădere îl simţim că este rugăciunea. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „ e mâna prin care primim toate darurile”, şi ne-a rămas acest dar oriunde ne-am afla. De multe ori când ceri audienţă la cineva, omul poate să te primească sau nu , poţi să stai zile sau săptămâni aşteptând, dar Dumnezeu te primeşte în fiecare clipă, oriunde te-ai afla. Ai audienţă la El, să stai de vorbă cu El.
Vă invit la lectură pentru a învăţă ca în toate actele noastre să ne schimbăm privirea de la lume, de la ceea ce este trecător, de la ceea ce este muritor, la Dumnezeu, ca prin toate actele Sale mântuitoare – prin Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Euharistie şi toate celelalte), prin rugăciune, prin citirea cuvântului dumnezeiesc, prin virtuţi, să simţim pe Dumnezeu. Rugăciunea este comunicarea cu El.
Cartea "Taina zilei a 8-a", autor Părintele Constantin Galeriu poate fi cumpărată de la magazinul online Doxologia, de la librăriile Doxologia, precum şi de la celelalte librării din Iaşi şi din ţară.