În tânguirea pentru cei morţi nu este nimic nefiresc şi demn de dojană. De mirare ar fi dacă mama nu ar plânge pentru moartea ficei. Dar, în acelaşi timp, trebuie să cunoaştem măsura: să nu ne prăpădim de durere şi să uităm acele concepţii despre moarte şi despre cei morţi care ni se dau prin creştinism. A murit! Nu ea a murit, a murit trupul ei; iar ea este vie şi trăieşte la fel ca şi noi, numai că duce alt mod de viaţă. Şi, trebuie să spun, fiica dumneavoastră se miră de faptul că  plângeţi şi vă prăpădiţi de durere. Căci si îi este mai bine. Modul acela de viaţă este mai bun decât al nostru. Dacă ea vi s-ar arăta şi aţi ruga-o stăruitor să intre iarăşi în trup, pentru nimic în lume nu s-ar învoi să facă acest lucru. Pentru ce, dar, să intraţi în această divergenţă cu ea? Să doriţi ceea ce îi este potrivnic? Ce dragoste este aici?

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, p.165)