Atunci când există dragoste, pe toate le suportă omul
Atunci când există dragoste, pe toate le suportă omul, pe toate. Și mâhniri și întristări și ispite și gânduri, chiar și unele evenimente tragice, cum ar fi războaie, cutremure, catastrofe etc. Atât de mult ajută Harul.
Să ne străduim să cultivăm dragostea. Dacă vom citi Evanghelia Sfântului Ioan Teologul în fiecare zi, mult ne vom folosi. Să arătăm multă dragoste față de Sfântul Ioan Teologul și să-l ținem de mânecă. Unde merge Sfântul Ioan? Unde merge el să mergem și noi împreună cu el, să fim aproape de el, să-l ținem de mână. Să-i arătăm evlavie și, în rugăciunea noastră, să-l rugăm cu căldură să ne dea nerăutate și să ne ajute să ajungem la dumnezeiasca nepătimire.
Și atunci chiar să strige cineva lângă noi, să ne ocărască, să ne vorbească de rău, noi nu-i vom da nicio importanță, ci vom spune: „Să fie binecuvântat! Lasă să-mi spună!”. Față de binele de care se desfătează, ce sunt acestea? Nu le va da nicio importanță. Mintea Sfântului Ioan era cu totul lumină. Așa cum este lumina de care nimic nu se poate apropia, astfel mintea lui. Așadar, să-l iubim foarte mult și să i ne rugăm cu stăruință, pentru că numai despre dragoste vorbea. „Fiii mei, să nu iubim cu cuvântul...” (I Ioan 3, 18). Ce frumos! Atunci când există dragoste, pe toate le suportă omul, pe toate. Și mâhniri și întristări și ispite și gânduri, chiar și unele evenimente tragice, cum ar fi războaie, cutremure, catastrofe etc. Atât de mult ajută Harul.
(Stareța Macrina Vassopoulos, Cuvinte din inimă, Editura Evanghelismos, pp. 199-200)
Ascultă-te pe tine însuți și-ți vei găsi liniștea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro