Târgul național de produse ecologice și tradiționale ediția a II-a, la Toma Cozma

Știri

Târgul național de produse ecologice și tradiționale ediția a II-a, la Toma Cozma

Bioma Agro Ecology Co organizează în perioada 5-7 noiembrie 2010, în parohia Toma Cozma din Iași, cea de-a II-a ediție a Târgului național de produse ecologice și tradiționale ECOagrIS.

Bioma Agro Ecology Co organizează în perioada 5-7 noiembrie 2010, în parohia Toma Cozma din Iași, cea de-a II-a ediție a Târgului național de produse ecologice și tradiționale ECOagrIS. Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va facilita întâlnirea cu principalii producători, procesatori și furnizori de servicii din domeniile aferente, veniți din peste zece județe din țară. Expoziția cu vânzare se va desfășura în parcul Bisericii Toma Cozma din Iași (Str. Toma Cozma, nr. 41, în apropierea Liceului „Costache Negruzzi“), iar intrarea va fi liberă. Publicul larg va putea găsi aici diferite produse de calitate: alimente bio și produse tradiționale din renumite zone ale țării, produse naturiste, suplimente nutritive naturale, vitamine; dulciuri, băuturi, ceai, siropuri și produse dietetice; produse apicole, uleiuri naturale, tincturi și extracte din plante, plante medicinale; cosmetice, produse de îngrijire personală; inputuri autorizate pentru agricultura ecologică și protecția mediului; detergenți și soluții bio pentru casă, ambalaje ecologice. Deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, 5 noiembrie 2010, la ora 13:00 iar programul de vizitare va fi între 10:00 și 18:00. Printre partenerii târgului se numără Primăria Municipiului Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Ziarul Lumina - ediția de Moldova și studioul din Iași al Radio TRINITAS. Prima ediție a ECOagrIS 2010 a avut loc în perioada 10-12 septembrie. (C.C.)