Târnosirea bisericii din Huesca
Sâmbătă, 17 octombrie 2015, biserica „Zămislirea Maicii Domnului” din orașul spaniol Huesca a fost sfințită.
Sâmbătă, 17 octombrie 2015, românii ortodocși din parohia „Zămislirea Maicii Domnului”, orașul spaniol Huesca, au încununat aniversarea unui an de la închirierea unui spațiu propriu de slujire cu slujba de sfințire a acestuia. Preasfințitul Părinte Timotei a fost înconjurat de 12 preoți din Protopopiatul de Aragon și din alte parohii învecinate. Slujba de sfințire a început la ora 9.00 și a continuat cu Sfânta Liturghie arhierească. Răspunsurile la sfintele slujbe au fost date de corul parohiei de care se ocupă doamna preoteasă Ionica Oana Răducu.
Ca o răsplată pentru tot efortul depus pentru această biserică, precum și ca o încurajare în activitatea misionară viitoare, părintele Florin Răducu a primit din partea Preasfințitului distincția de iconom stavrofor.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă creștinească pregătită de credinicioșii din parohie.