Demisolul bisericii cu hramurile Adormirea Maicii Domnului şi Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla din cartierul ieşean Galata s-a dovedit neîncăpător pentru cei veniţi să ia parte la dialogul moderat de părintele paroh Mircea Stoleriu, invitat fiind preotul Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor. Seara duhovnicească organizată duminică, 17 noiembrie 2013, de la ora 18.00, în spaţiul care găzduişte expoziţia „Dialog cu sacrul“ şi utilizat pentru astfel de întâlniri cultural-spirituale, a debutat cu citirea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos.

„Într-o vreme, la televizor se făcea cultură“

Tema întâlnirii, „Modernitate tehnică şi conştiinţă creştină“, a fost aleasă, după cum a spus părintele Mircea Stoleriu la începutul dezbaterii, ca urmare a complexităţii prin care modernitatea îl înconjoară şi îl copleşeşte de cele mai multe ori pe om. „Atunci când ne referim la tehnică nu ne gândim doar la aparatul radio sau la aparatul de filmat, ci ne gândim la tot ceea ce reprezintă astăzi cucerirea tehnicii şi tot ceea ce noi folosim în casele noastre. Ne referim aici la televizor, la computer şi internet, la telefon, pentru că acestea vin şi, prin atractivitatea pe care o pune în faţa noastră, ne copleşesc. De multe ori, din cauza calculatorului în familie se nasc discuţii. Ştiu cazuri semnalate de credincioşi care spun: «Părinte, mi-am cumpărat calculator şi de atunci soţia, soţul, ori, după caz, copiii stau numai la calculator. Este ceartă în casă. Care să se uite pe net, care să intre pe chat, care să joace un joc...». Ce înseamnă toate acestea? Ce înseamnă statul la televizor? Într-o vreme, la televizor se făcea cultură, existau piese de teatru, existau filme bune. Dincolo de alte chestiuni, nu pătrundeau atât de multe lucruri care sunt perimate şi imorale care degradează nivelul de conduită“, a spus părintele Stoleriu.

„Acest aparat mobil nu era astăzi aici dacă nu venea Hristos pe pământ“

Prin expunerea care a urmat, invitatul, părintele Constantin Sturzu, a combătut ideile vehiculate în societatea românească conform cărora modernitatea ar fi împiedicată să se dezvolte datorită mesajului „învechit“ al Bisericii, afirmând că tocmai datorită Bisericii modernitatea a putut lua avânt. „Până la venirea Mântuitorului omul se afla, cum spun unii, sub «tirania duhurilor naturii». Dar, dintr-o dată, natura nu a mai fost ceva înspăimântător, ceva de care omului să-i fie frică. Multe popoare zeificau focul, ploaia, tunetul... Omul ajunsese să se închine lor. Dar venirea Mântuitorului a însemnat acel lucru care a fost cu adevărat ceva nou sub soare (Ecclesiastul 1, 9). Mântuitorul vine şi îl repune pe om în postura în care a fost aşezat încă de la Creaţie, aceea de împărat al creaţiei, şi cu rostul pentru care a fost creat, acela de a fi stăpân peste această creaţie. Astfel omul a recăpătat curaj. În spaţiul acesta creştin lucrurile au început să evolueze odată cu venirea Mântuitorului, moment din care oamenii au început să stăpânească natura, în sensul de a o înţelege. Acest aparat mobil pe care îl ţin aproape nu era astăzi aici dacă nu venea Hristos pe pământ. Noi ne uităm astăzi că în Japonia, sau în Coreea de Sud, găsim o tehnică foarte avansată, dar nu în spaţiul acela lucrurile au evoluat să ajungă până la o dezvoltare a ştiinţei care să permită ulterior să se ajungă la ce a fost aici, ci oamenii de acolo au luat de la noi, de la europeni, sau de la americanii care au fost creştinaţi odată ce au fost colonizaţi. Unde a existat «fermentul» acesta creştin, omul a avut curaj să studieze, să cerceteze, să ia în stăpânire natura. Şi lucrul acesta adesea s-a întâmplat în cerdacul mănăstirilor, în interiorul Bisericii, pentru că acolo se dezvolta ştiinţa, tiparul, cultura. Biserica n-a fost niciodată retrogradă, cum o numesc unii. Dimpotrivă, a fost mereu progresistă! Şi sunt multe creaţii ale Bisericii pe care nici tehnica de astăzi nu a reuşit le elucideze, să le desluşească“, a afirmat părintele Constantin Sturzu.

Totodată, părintele consilier a încercat să identifice provocările pe care mesajul Bisericii le întâmpină într-o lume care se aseamănă pe alocuri cu scenariile filmelor de ficţiune, datorită dezvoltării accentuate şi a tehnicii avansate, şi rostul pe care Biserica trebuie să îl aibă în această lume care a transformat modernitatea într-un scop în sine din momentul în care aceasta a ieşit din zona Bisericii şi a intrat într-o zonă în care omul a început să creadă că el este stăpân absolut, autonom, moment când a luat avânt umanismul laic care de-a lungul istoriei a atins şi valenţe atee. Aşa s-a ajuns ca modernitatea să nu mai slujească omului, să fie de multe ori neînţeleasă şi utilizată doar de dragul modernităţii. „Una dintre principalele probleme ale epocii noastre este această modernitate tehnică în care ne aflăm. Tehnica a adus foarte multe beneficii, ca orice lucru nou produs în folosul omului şi care nu este rău, dar a adus cu sine şi foarte mari probleme. Sunt sate în România cu locuinţe gata să se dărâme, dărăpănate, dar ele au antenă satelit. Cerşetorii au telefon mobil, dar pământurile noastre stau nelucrate. Aş putea caracteriza această modernitate prin cei patru C: confort, comunicare, conectare şi contact. Realmente, această tehnică ne-a uşurat viaţa şi slavă Domnului că este aşa. Dar s-au creat foarte multe probleme duhovniceşti. S-a pierdut legătura reală dintre oameni. S-a pierdut comunicarea de altădată când fiecare se saluta cu fiecare. Am pierdut ceea ce era comunicarea la ţară unde toţi comunicau cu toţi, fapt ce rezolva foarte multe probleme. Acum, locuim perete în perete şi abia dacă ne salutăm pe scări. Uneori, moare cineva şi stă zile întregi în casă, putrezeşte trupul în apartament şi nu află nimeni dacă s-a întâmplat ceva şi de ce, pentru că nu mai este această comunicare de la vecin la vecin. Deci această tehnică aduce odată cu ea înstrăinare, alienare, însingurare, afectându-ne până într-acolo încât uităm de noi înşine. Nici nu bănuim ce forţă teribilă este în aceste instrumente, dacă le lăsăm să ne devină stăpân. În final asta se întâmplă: creaţiile omului ajung să-l stăpânească. Noi creăm aceste lucruri şi ele ajung să ne stăpânească. În principiu nu se întâmplă nimic din ce s-a întâmplat şi altădată, doar că acum există mijloace mai puternice prin care vine ispita. Din punctul acesta de vedere, noi nu putem să apelăm decât la armele pe care ni le indică Hristos: la post, la rugăciune. Nu vorbim noi de paza minţii, paza ochilor, paza simţurilor în general?“, a susţinut invitatul.

Modernitatea, o şansă duhovnicească

Această modernitate tehnică poate oferi, paradoxal, şansa unei renaşteri duhovniceşti a omului. Afecţiunile sufleteşti şi, inevitabil, bolile trupeşti pe care avântul tehnologic le generează, trădează o exploatare intensă a tehnicii. „De ce credeţi că depresia este boala cu cea mai mare rată astăzi? De ce omul deşi comunică mai mult este tot mai singur? De ce credeţi că omul deşi are acces la tot felul de lucruri care să-l amuze este tot mai trist? De ce credeţi că omul este tot mai descurajat şi simte că nu are energie deşi are tot ce-i trebuie ca să facă lucrurile mai uşor, mai repede şi mai bine decât altădată? Iată cum noi vedem în lucrurile acestea o şansă prin care omul poate să-L descopere mai lesne pe Dumnezeu. Cine a trecut printr-o experienţă de acest gen de dependenţă de computer, de televizor, de telefon, acel om are şansa să spună că «aceasta nu e viaţa mea!», «unde sunt eu în viaţa aceasta?», a concluzionat părintele consilier Constantin Sturzu.

Interesul deosebit al asistenţei impresionante pentru tema abordată şi pentru evenimentul organizat s-a văzut în partea a doua a întâlnirii prin numărul mare de întrebări adresate preoţilor prezenţi.

Seara s-a încheiat prin vizionarea unui film documentar în care oameni de ştiinţă contemporani susţin existenţa unui Creator al acestei lumi, combătând teoriile evoluţioniste cu profund substrat ateu.