Televizorul, icoana contemporaneității

Puncte de vedere

Televizorul, icoana contemporaneității

În case sau în spații publice televizorul a înlocuit sfintele icoane, devenind el însuși o icoană a timpurilor noastre. Diferențele dintre cele două icoane constau în imaginea arătată, modul în care le privim și efectul actului de vizionare.

Orice icoană, fiind chip al unui prototip, are principalul rol de a pune pe om într-o legătură spirituală cu acel prototip, folosindu-se de cel mai important simț material al umanității, văzul. Prin urmare, în joc intră arhicunoscuta teorie a comunicării: o imagine face cât o mie de cuvinte.

Chestiunea îmbracă un caracter cu totul aparte în spațiul divinității. Așa cum afirmă Scriptura, după ce Dumnezeu a vorbit către om, în multe feluri și prin mulți aleși ai Săi, în cele din urmă a ales să comunice, cu fii săi harici, față către față, prin Însuși Fiul Său, Iisus Hristos. De aceea, folosind imensa putere de comunicare a imaginii, Cel Nevăzut se face Văzut, întrupându-se și făcându-se Om și Dumnezeu.

Acest lucru a devenit, ulterior, fundament teologic al sfintelor icoane. Căci, uitându-ne la zugrăvirea în culori din acestea, noi intrăm practic într-o legătură spirituală cu subiectul reprezentării, așa cum ne învață Sf. Ioan Damaschinul. Într-un limbaj mai prozaic, icoanele au utilitatea unor fotografii mai speciale, care conțin în mod grafic, simboluri ale unor adevăruri spirituale. În acest fel icoana este o fereastră spre Cer.

Tocmai de aceea, în casa creștinului autentic, icoana ocupa un loc central, special ales ca până și o simplă aruncătură de privire să-i amintească acestuia de realitățile spirituale ale mântuirii.

Dar asta se întâmpla frecvent înainte de apariția televiziunii. Astăzi tinde să devină (dacă nu cumva a devenit deja) o excepție.

Încet, încet, icoana a fost lejer împinsă de televizor în alte spații sau unghere, mai puțin importante. În fapt, această mișcare este doar o consecință logică, dar nefirească, a schimbărilor ierarhiei de valori cu care ne confruntăm astăzi.

Dar nu televizorul în sine este problema, ci ceea ce ne arată el. Căci am văzut adeseori critici intense adresate modului în care televiziunea, comercializându-se, poluează moral audiența, paradoxal, folosindu-se de ea.

Civilizația tele-vizuală păcătuiește prin transformarea drumului vizual într-un cerc vicios.

În cazul icoanei acest drum vizual este rectiliniu, către Cer. Adică icoana te "trimite" spiritual în sus, spre divinitate, spre mântuire.

În cazul televiziunii, adeseori - deși n-ar trebui să se întâmple - drumul devine un cerc vicios, îndreptându-l pe om spre sine și spre fantasmele sale decadente.

În căutare de audiență, televiziunea exploatează, prin hipnoză vizuală în masă, slăbiciunile morale ale publicului, deoarece ea știe preabine că firea omului este atrasă spre păcat, prin pofta ochilor, pofta trupului și trufia vieții. (citiţi senzaţional, morbid, erotism, slavă deşartă, frivolitate, etc.)

Mai grav, folosindu-se de acestea, televiziunea le propagă, transformându-le în modele sociale. Nu ne mai miră, astfel, că pseudo-vedetele TV de astăzi devin idealuri de viață ale copiilor și tinerilor.

Astfel, televiziunea se transformă, actualmente, într-o icoană a stârnirii relelor din om, un radiodifuzor al contemporaneității decăzute.

În rest, aştept ziua când televiziunile vor face comunicare spre comuniune. Poate atunci societatea va fi mai puţin dezbinată.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Părintelui Eugen Tănăsescu de pe adevarul.ro)