„Teoriile dezastrului” din 2012

Social

„Teoriile dezastrului” din 2012

Zvonurile despre o posibilă Apocalipsă în decembrie 2012 sunt răspândite de oameni și cu scopul de a face niște bani.

De-a lungul istoriei, au existat numeroase momente când oamenii au „previzionat” că sfârșitul lumii este aproape și l-au așteptat. S-au înșelat de fiecare dată.

Astăzi, „fenomenul 2012” e pe buzele tuturor, iar internetul e înțesat de site-uri de popularizare sau, din contră, de combatere a acestuia. Cum s-a ajuns până aici? Un pic de astrologie, jumătăți de adevăruri științifice, puțină numerologie, foarte multe afirmații nefondate și prea puțină credință, spun unii. 

Despre argumentele științifice ale cercetătorilor de la NASA aduse teoriilor apărute în ultima vreme, despre uriașul rol al internetului, despre cum trebuie abordat acest subiect când vine vorba de proprii copii voi detalia în cele ce urmează.

Pe Amazon.com (cea mai mare companie de comerț online din lume) există mai mult de 300 de cărți despre acest subiect, care încearcă să le vândă cititorilor trucuri despre „cum să supraviețuiești Apocalipsei” sau despre cum să-ți achiziționezi un adăpost în Antarctica sau Hawaii, zone pretinse a fi „sigure”.

Pretutindeni pe internet, imaginile și clipurile video despre tot ce ar putea conduce la un sfârșit al lumii te copleșesc cu claritatea și detaliile lor. Din fericire însă, ele nu sunt altceva decât rodul imaginației și meritul unor programe de editare foto și video din în ce mai performante.

Zvonurile despre o posibilă Apocalipsă în decembrie 2012 sunt răspândite de oameni și cu scopul de a face niște bani. Daily Mail informează că o agenție de turism mexicană se aşteaptă ca în 2012 să atragă circa 52 de milioane de vizitatori în cele cinci regiuni care cuprind cea mai mare parte a moştenirii mayaşe.

Deși există metode și mijloace științifice tot mai moderne, unii oameni de știință sunt de acord asupra faptului că nu putem avea o imagine foarte clară asupra viitorului. De aceea, soluția este păstrarea unei atitudini cât mai optimiste.

Știința demonstrează că lumea nu se va sfârși în 2012

Oamenii de știință de la Agenția Spațială Nord-Americană (NASA) au studiat „fenomenul 2012” din punct de vedere științific și au răspuns, pe site-ul oficial, la cele mai frecvente nedumeriri referitoare la acesta. Ei semnalează că, pentru oricare dintre afirmațiile care se referă la evenimente neobișnuite care ar avea loc în decembrie 2012, regăsite în cărți, filme, documentare sau pe internet nu există dovezi credibile.

Întrebați dacă sunt amenințări asupra Pământului în 2012, cercetării NASA au afirmat că „nimic rău nu i se va întâmpla planetei în acest an”. Pământul s-a conservat bine de-a lungul a mai bine de 4 miliarde de ani, iar oamenii de știință credibili din lumea întreagă nu au descoperit nicio amenințare asociată cu anul 2012.

Care este totuși originea profeției conform căreia lumea se va sfârși în 2012?

Cercetătorii spun că povestea a început cu afirmațiile despre Nibiru, o planetă fictivă descoperită de sumerieni, care, conform unor preziceri, ar fi trebuit să lovească Pământul în luna mai 2003. Dar cum atunci nu s-a întâmplat nimic, data „Zilei Judecății” a fost mutată în luna decembrie 2012.

Calendarul mayaș va inaugura în 2012 un nou ciclu

Rapid, această poveste a fost asociată cu încheierea unuia dintre ciclurile vechiului calendar mayaș, la solstițiul de iarnă din 2012, „sfârșitului lumii” fixându-i-se și o dată exactă: 21 decembrie 2012. Însă, pentru civilizația Maya, este a cincea oară când se apropie încheierea unui lung ciclu, iar pentru ei, acest moment reprezenta o mare sărbătoare, după cum precizează Sandra Noble, directorul executiv al Fundației pentru Promovarea Studiilor despre mezoamericani din Florida.

Așadar, încheierea unui calendar nu este echivalentă cu sfârșitul civilizației. „Așa cum calendarul pe care îl aveți pe peretele din bucătărie se termină la 31 decembrie, calendarul mayaș se încheie la 21 decembrie 2012, iar pentru civilizația Maya, data reprezintă sfârșitul unei lungi perioade de timp. Însă așa cum noi începem o nouă perioadă la 1 ianuarie, și calendarul mayaș va inaugura un nou ciclu”, au precizat oficialii NASA.

Populațiile de mayași care mai trăiesc și astăzi în munții Guatemaleiresping ideea potrivit căreia calendarul după care se ghidează ar prevesti sfârșitul lumii. Potrivit lui David Stuart, un specialist în epigrafie (știință care se ocupă cu studiul inscripțiilor vechi) de la Universitatea din Texas, „mayașii nu au spus niciodată că lumea se va sfârși, ei doar au menționat această viitoare aniversare pe Monument Six”. Profesorul și expertul în cultura mayașă, Leonzo Barreno de la University of  Regina (Canada) este convins că opiniile acestora nu sunt luate prea mult în considerare, dovada că, pentru realizarea filmului „2012", mayașii au fost inseraţi într-o scenă care nu durează mai mult de cinci secunde. 

Rostul calendarelor este să țină o evidență a timpului, iar nu să prezică viitorul. Calendarul mayaș este interesant pentru istorici, însă el nu pot fi comparat cu posibilitățile de a ține evidența timpului și cu precizia calendarelor pe care le folosim astăzi. Și chiar dacă acest calendar vechi ar fi valid, există câteva inscripții aparținând mayașilor, datate cu perioade următoare anului 2012.

Planeta Nibiru, o farsă a internetului

O alt aspect al subiectului în discuție e o posibilă aliniere a planetelor, cu deosebite consecințe asupra planetei. NASA ne asigură că în următoarele decenii acest lucru nu se va întâmpla, și chiar dacă ea ar avea loc, efectele asupra Pământului ar fi neînsemnate.

Planeta Nibiru, atât de des menționată, dar și alte povestiri despre planete rătăcitoare sunt o farsă a internetului. Dacă aceste corpuri cerești ar fi existat cu adevărat și s-ar fi îndreptat spre Pământ, astronomii ar fi urmărit acest posibil eveniment cu cel puțin un deceniu înainte și acum ele ar fi fost vizibile doar cu un binoclu. O altă „amenințare” era Eric, o planetă pitică, similară lui Pluto, care va rămâne însă în afara sistemului nostru solar. „Între Eric și Pământ sunt patru miliarde de mile și nici o șansă să se poată apropia mai mult”, au subliniat oficialii NASA. 

Cei care tâlcuiesc litera Bibliei au asociat fictiva planetă Nibiru cu „pelinul” despre care se vorbește în Apocalipsă: „Și a trâmbițat al treilea înger, și a căzut din cer o stea uriașă, arzând ca o făclie, și a căzut peste izvoarele apelor. Și numele stelei se cheamă Absintos. Și a treia parte din ape s-a făcut ca pelinul și mulți dintre oameni au murit din pricina apelor, căci se făcuseră amare.” (Apocalipsa, 8,10-11) Însă tot Biblia ne spune: „Iar despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luați aminte, privegheați și vă rugați, că nu știți când va veni acea vreme” (Marcu, 13,32-33).

Teoria schimbării polilor

La ce se referă însă teoria schimbării polilor? Oamenii de știință apreciază că o inversare în mișcarea de rotație a Pământului este imposibilă. Există mișcări lente ale continentelor (de exemplu, Antarctica a fost aproape de Ecuator acum câteva sute de milioane de ani în urmă), dar acest fapt nu este relevant pentru afirmațiile despre inversarea polilor prin mișcarea de rotație.

Cu toate acestea, mai multe website-uri dedicate „dezastrului din 2012” pun momeli pentru a înșela oamenii. Ei susțin existența unei relații între rotație și polaritatea magnetică a Pământului, care se schimbă în mod neregulat, cu o inversare magnetică care are loc, în medie, o dată la 400.000 de ani. Potrivit cercetătorilor de la NASA, este foarte puțin probabil ca o astfel de inversare magnetică să se producă în următoarele milenii, și, în cazul în care ar avea loc, ea nu va pune în pericol viața de pe Pământ.

NASA interceptează la timp orice corp ceresc care ar putea lovi Pământul

De-a lungul timpului, am fost preveniți (de foarte mulți și din diverse domenii) că un asteroid, o cometă sau un meteorit este pe cale să ne lovească planeta, cu grave consecințe asupra vieții. Astăzi, astronomii NASA pot intercepta orice corp ceresc care se apropie de Pământ, cu mult timp înainte ca acesta să poată lovi Pământul. Ei desfășoară un studiu numit Cercetarea pentru supravegherea spațiului (Spaceguard Survey), iar rezultatele acestuia apar pe site-ul NASA NEO Program Office (neo.jpl.nasa.gov), sunt actualizate zilnic și pot fi verificate de oricine pentru a vedea că pentru anul 2012  nu este prezisă nicio ciocnire cu vreun corp ceresc. Ei ne asigură totodată că marile coliziuni sunt foarte rare.

Cât despre furtunile solare prezise pentru anul în curs, NASA consemnează că nu există niciun pericol. Activitatea solară are un ciclu regulat, cu extreme la intervale de aproximativ 11 ani. Când se apropie aceste extreme, erupțiile solare pot provoca uneori întreruperea comunicațiilor prin satelit, deși inginerii sunt instruiți cum să construiască aceste dispozitive electronice astfel încât să fie protejate împotriva celor mai multe furtuni solare. Următoarea extremă în activitatea solară este preconizată pentru intervalul 2012-2014, însă ea nu va fi diferită de ciclurile anterioare, petrecute de-a lungul istoriei.

Internetul, un mesager important 

Dincolo de explicațiile stiințifice se află oamenii, pentru care internetul a devenit astăzi purtătorul speranțelor și temerilor. În acest moment, foarte multe persoane adresează, pe diverse site-uri, întrebări referitoare la „2012”,  iar foarte multe dau informații incorecte despre acest lucru. Conectivitatea este, în acest caz, o sabie cu două tăișuri. Tot ceea ce scrii sau tot ceea ce spui poate avea efecte profunde asupra altor persoane, fără să poți să-ți dai seama de acest fapt.

Omniprezența comunicării online conduce la răspândirea rapidă a fricii, la fel de ușor precum un fișier video face înconjurul lumii. Însă la fel de iute se pot răspândi și informația corectă, încrederea, empatia. Globalizarea acestora este necesară în această situație de panică creată, pentru a interconecta oamenii, pentru a contrui o lume în care merită cu adevărat să trăiești și de care să te bucuri.

Cum să le vorbești copiilor despre „2012”

Copiii sunt un public vulnerabil al acestui subiect, despre care aud involuntar la școală, pe stradă, de la prieteni. De aceea, părinții trebuie să discute cu ei despre acest lucru și să le lămurească temerile. Mama unui copil de șapte ani mărturisea: „S-a întâmplat ca fiul meu să vadă un documentar pe un canal istoric care l-a speriat atât de tare încât a devenit deprimat și a început să conteste sensul vieții. Am găsit acel documentar și am încercat din răsputeri să-i explic că totul este o farsă”.

Într-un articol interesant de pe www.examiner.com, Sunshine Simmons le dă câteva sfaturi părinților în acest sens. 

1. Discutați cu încredere. Mama este numele lui Dumnezeu pe buzele și în inimile copiilor mici. (William Makepeace Thackeray) Acest lucru înseamnă că, în ochii unui copil, mama este centrul universului și ceea ce spune ea este adevărul.

2. Oferă-i mai multă dragoste. Dacă descoperi că propriul copil are această frică de „2012”, acordă-i mai multă atenție. Implică-l în activitățile casnice, chiar dacă ți-ar lua mai puțin dacă le-ai face singur(ă). Când îți va simți prezența, își va da seama că este protejat de orice poate fi rău.

3. Îmbrățișează-l mai des. Jucați-vă mai mult împreună. Coboară-te la nivelul copilăriei lui.

4. Vorbiți despre viitor, faceți-vă planuri, stabiliți detaliile viitoarelor vacanțe, discutați despre lucruri pe care își dorește să le facă atunci când va crește.

5. Când e timpul de culcare, mintea copiilor începe să hoinărească. Umbrele devin monștri, iar sfârșitul lumii poate deveni sursa unor coșmaruri. Obișnuiește-te să-i citești copilului în fiecare seară, iar după ce termini, petrece câteva minute discutând despre ceea ce tocmai a ascultat.

6. Rugați-vă împreună. Pentru tot ceea ce tu, ca părinte, nu poți să-i oferi copilului tău, roagă-l pe Dumnezeu să împlinească aceste lipsuri. Temerile pe care le are să i le împărtășească și Lui, iar tu să-l încredințezi că El vă poartă de grijă.

Calculele umane și realitățile dumnezeiești

Toate predicțiile mayașe, aztece, incașe, chineze, ale civilizației Hopi, ale lui Nostradamus, Isaac Newton, Edgar Cayce și Mother Shipton s-au dovedit a fi false. Calculele umane nu se pot aplica realităţilor dumnezeieşti.

Bill Hudson, unul din fondatorii site-ului care și-a propus să demitizeze „fenomenul 2012” (www.2012hoax.org) afirma: „Sunt creștin și cred că o lipsă a capacității de a-ți autoexamina convingerile, care nu au și nu trebuie să aibă temeiuri științifice, cauzează această panică.”

Nicio ființă umană nu poate descifra planul divin, iar Dumnezeu nu ne-a creat pentru a ne distruge. Tot ceea ce ni se întâmplă este cu voia şi din purtarea Sa de grijă.

Cel mai mare teolog ortodox contemporan, pr. prof. Dumitru Stăniloae ne spune că judecata universală este un factor îndemnător la săvârșirea binelui în lume, așa cum este gândul la moarte pentru viața individuală. Viața noastră își găsește un sens numai dacă trece prin moarte la plenitudinea unei vieți eterne. Și celelalte religii cred într-o eshatologie și prin aceasta atribuie un sens vieții pământești. Dar se poate afirma că numai Hristos care a înviat ne dă o siguranță obiectivă despre viața viitoare și că numai comuniunea cu El este o comuniune care ne asigură ca persoane pentru veșnicie.

Orice creștin știe că timpul ce ne-a fost dat în lumea aceasta este prețios și suficient pentru a lucra mântuirea care ne-a fost făgăduită. Suntem călători spre veșnicie, așadar nu mai contează când sau cum vom muri, ci modul în care vom ști să trăim viața pe care am primit-o în dar, în iubire de Dumnezeu și de oameni.

Surse:

1. www.nasa.gov, astrobiology.nasa.gov, www.2012hoax.org, turnstylenews.com, www.examiner.com, astrogeek.wordpress.com

2. Dumitru Stăniloae,„Teologia Dogmatică Ortodoxă”, volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997