"Testamentul artistic" al lui George Matei Cantacuzino

Știri

"Testamentul artistic" al lui George Matei Cantacuzino

În Sala “Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iași va avea loc mâine, de la ora 11:00, Simpozionul "George Matei Cantacuzino". Evenimentul cuprinde și o slujbă de Parastas la Cimitirul “Eternitatea“ din Iași, precum și lansarea unei cărți și a unei reviste.

Pe 1 noiembrie 2010 s-au împlinit 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui G. M. Cantacuzino. A fost un spirit polivalent, cu o operă literară deosebită, o operă artistică (picturi, grafică, desen) deosebit de valoroasă. La sfârșitul anilor â60, G. M. Cantacuzino și-a continuat opera în sânul Bisericii, lăsând moștenire orașului Iași cele două clădiri din ansamblul mitropolitan. Prima clădire (intrare prin poarta "Sfântul Andrei") găzduiește în prezent Sala "Dr. Iustin Moisescu", în care au loc diferite festivități, Centrul Administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, arhiva Mitropoliei Molodovei și Bucovinei, iar cea de-a doua, de vizavi, Centrul de Pelerinaj "Sfânta Parascheva", Centrul Resurrectio, radacția Radio Trinitas și Biblioteca "Dumitru Stăniloae".
“Ne-am gândit să marcăm acest eveniment. Nu ne-am fi descurcat fără sprijinul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Putem considera aceste clădiri ale Centrului eparhial Iași, prin frumusețea lor, prin armonia lor, prin echilibrul pe care îl inspiră întregului ansamblu un testament artistic al marelui nostru înaintaș. Noi, arhitecții, vedem în G. M. Cantacuzino un maestru. Ne-a lăsat o moștenire artistică impresionantă. Dacă ar fi să mă refer numai la opera arhitecturală, G. M. Cantacuzino face parte din acei avangardiști interbelici, care ne duc în elita culturală europeană. Puține state europene în perioada interbelică au avut o avangardă artistică de talia României. Unul dintre fruntașii acestei mișcări avangardiste în arhitectură a fost tocmai G. M. Cantacuzino“, a amintit arhitect Dragoș Ciolacu, cadru didactic la Facultatea de Arhitectură “G. M. Cantacuzino“ a Universității tehnice “Gh. Asachi din Iași“, vicepreședințe al Uniunii Arhitrecților din România, filiala Iași și organizatorul principal al evenimentului.

Parastas la mormântul arhitectului, eseistului, pictorului

Manifestarea, la care va participa Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dar și arhitecți, oameni de cultură, artiști, preoți, personalități publice, scriitori, etnografi, critici de artă ce vor evoca personalitatea lui G. M. Cantacuzino va începe la ora 11:00.
La Cimitirul “Eternitatea“ din Iași se va săvârși de la ora 9:00 o slujbă de pomenire la mormântul arhitectului, eseistului și pictorului G. M. Cantacuzino. Semicentenarul "George Matei Cantacuzino" va cuprinde și lansarea Revistei numărul 4 “Repere“ și a volumului “G. M. Cantacuzino“ (1899-1960) – Arhitectura ca temă a gândirii“, de arhitect Mirela Doculescu. Comemorarea a 50 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui G. M. Cantacuzino este organizată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei în parteneriat cu Ordinul arhitecților din România, filialele Iași și Vaslui, Uniunea Arhitrecților din România, filiala Iași, Registrul Urbaniștilor din România, filiala Iași, Registrul Urbaniștilor din România – Regiunea Nord-Est și Facultatea de Arhitectură “G. M. Cantacuzino“ a Universității tehnice “Gh. Asachi din Iași“. Sponsorul evenimentului este SC Construcții 1 SA Iași. (C.C.)