Acum, la 40 de zile de când a plecat la Dumnezeu, vrednicul de pomenire Epifanie, ierarhul care a slujit o viaţă Biserica, merge înaintea Marelui Arhiereu Hristos pentru a da răspuns de fiecare clipă, cuvânt şi gând din viaţa sa. În faţa sufletului său născut întru veşnicie, ca un prunc abia ieşit din mamă, se perindă toate milioanele de secunde din viaţa sa, cu lumina şi întunericul lor.

Ierarhul vechi de zile primeşte din nou haina de prunc a intrării în Împărăţie, îmbracă stiharul veşnic şi se prezintă la consistoriul duhovnicesc al cerurilor. Acolo îi sunt cântărite toate faptele, gândurile şi cuvintele. De mult preţ sunt zecile de biserici cărora le-a coordonat zidirea, acolo unde zeci de mii de suflete îşi găsesc prin Taine mântuire. Contează mult miile de predici pe care le-a rostit, sutele de preoţi pe care i-a hirotonit şi care acum se roagă pentru el până la moartea lor şi dincolo de ea. Sunt cântărite miile de Liturghii, în care ierarhul a adus, cu smerenie, prinos de jertfă Marelui Arhiereu Hristos. Sunt puse înainte, ca într-o afierosire de taină, rugăciunile de fiecare zi, metaniile, privegherile, pravila de toată ziua, sfaturile pe care le-a dat, oamenii pe care i-a scos din lanţurile durerii prin rugăciune şi binecuvântare.

Ierarhul Epifanie stă singur în faţa miriadelor de îngeri, înfiorat ca un prunc în ajunul Botezului. Şi, de peste tot, răsar firave luminile pe care le-a sădit pe pământ, mustrările care au tăiat păcatul din rădăcină, sfaturile de taină pentru preoţi şi credincioşi, puterea pe care a sădit-o în călugări şi maici de a apropia în trupul lor Împărăţia fecioriei duhovniceşti. Izvorăşte din tainiţe neştiute, din iatacul iubirii Bisericii, fiecare şoaptă de rugăciune, pentru prunci şi copii, pentru tineri şi bătrâni, pentru cei care în acea zi plecau la Tronul lui Dumnezeu. Pentru fiecare pentru care s-a rugat, o picătură de lumină nevăzută curge din ochii sufletului lui. Toţi cei care au primit binecuvântarea din mâinile lui, ridicate către cer, pentru cercetarea Viei lui Dumnezeu, toţi cei care au lăsat păcatul datorită predicilor lui şi s-au izbăvit de moartea cea veşnică, ce fac acum? Se roagă pentru el.

Smerenia de a-şi cere iertare tuturor străbate de dincolo de mormânt, unde ochii se deschid spre ceea ce contează cu adevărat, spre nunta de taină dintre sufletul mireasă şi Mirele Hristos. Arhiepiscopul ne arată că nu durerea pentru pierderea temporară a celor dragi, ci durerea pentru pierderea sufletului trebuie să ne umple ochii de lacrimi. Şi ne mai spune bătrânul că iertarea şi iubirea sunt singurele chei care deschid porţile ferecate ale raiului.  

Ierarhul bătrân, cu Evanghelia în mâini, merge la Hristos, Evanghelia cea vie şi veşnică a lui Dumnezeu. Şi privind trăsăturile feţei Celui răstignit, care şade pe Tron cu infinită blândeţe, ierarhul Epifanie Îl recunoaşte din fiecare verset pe care l-a propovăduit, din fiecare zâmbet de bucurie a poruncilor evanghelice, din fiecare lacrimă de pocăinţă pe care a plâns-o sau a sădit-o în ochii celor credincioşi. Şi înţelege bătrânul că o viaţă de rugăciune duce la o veşnicie de rugăciune. 

O viaţă dedicată lui Hristos

Gavril Norocel, cel care avea să devină Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, s-a născut la 14 decembrie 1932, în comuna Mălini din judeţul Suceava. Şcoala elementară a urmat-o în comuna natală, avându-l coleg pe poetul Nicolae Labiş. În anul 1948, a intrat în obştea Mănăstirii Râşca. Şi-a început studiile teologice la Seminarul Teologic Monahal de la Mănăstirea Neamţ şi le-a continuat la Seminarul Teologic de la Curtea de Argeş. Înainte de a împlini 21 de ani, a fost călugărit în Mănăstirea Neamţ de către mitropolitul Sebastian Rusan, primind la călugărire numele Epifanie. În acelaşi an 1953, a fost hirotonit ierodiacon. A studiat la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, apoi la Academia Teologică din Sofia şi la Academia Teologică din Mănăstirea „Sfânta Treime“ de la Zagorsk. La 1 ianuarie 1967, mitropolitul Iustin Moisescu îl hirotoneşte ieromonah şi îl numeşte director al şcolii teologice de la Neamţ. La 1 ianuarie 1971 este numit stareţ al Mănăstirii Neamţ.

La 16 octombrie 1975, arhimandritul Epifanie a fost ales de către Sfântul Sinod în postul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, cu titulatura de „Tomitanul“.

La 4 iulie 1982, tânărul ierarh Epifanie a fost întronizat ca Întâistătător al Buzăului, de către patriarhul Iustin Moisescu. A înfiinţat muzeul bisericesc al Eparhiei Buzăului şi Vrancei, a reînfiinţat şcoala de cântăreţi bisericeşti din cadrul Seminarului de la Buzău, a înfiinţat seminariile teologice liceale monahale „Sfântul Ierarh Epifanie, arhiepiscopul Ciprului“ de la Mănăstirea Răteşti şi „Sfântul Grigorie Palama“ de la Mănăstirea Ciolanu. A reactivat şi înfiinţat 30 de mănăstiri şi schituri. S-a preocupat de restaurarea şi construirea unui impresionant număr de biserici şi paraclise. Cununa acestor construcţii eclesiale o reprezintă noua Catedrală arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ şi „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Buzău, târnosită de Patriarhul României, PF Daniel, la 8 noiembrie 2009. Cu acest prilej, Eparhia Buzăului şi Vrancei a fost ridicată la treapta de Arhiepiscopie, iar vlădica Epifanie a primit rangul de arhiepiscop.

Dumnezeu l-a chemat la Sine în seara zilei de 7 ianuarie 2013, pe când se afla la datorie, efectuând vizite canonice la câteva aşezăminte monahale din judeţul Vrancea.

Fraţilor întru arhierie, cucernici şi cuvioşi părinţi, cuvioase maici şi surori, iubiţi fii sufleteşti, cer iertare tuturor celor cărora le-am greşit în viaţa pământească şi, la rândul meu, îi iert pe toţi. Plec din această lume cu regretul că nu m-am străduit mai mult să-mi îndeplinesc datoriile faţă de Biserică şi Neam. Nu-mi este de mare folos să mă plângeţi, ci să Vă rugaţi pentru iertarea păcatelor mele! Rămâneţi în grija şi dragostea lui Dumnezeu! (Epitaful încrustat pe cripta în care odihneşte vrednicul de pomenire Epifanie, fost arhipăstor al Buzăului şi Vrancei)