Ți-e rușine că ești ortodox?
Începând cu seara zilei de 9 octombrie 2010, noi, ieșenii, îl vom avea în mijlocul nostru, în chip văzut, pe Sfântul Maxim Mărturisitorul. Un bărbat brav care a suferit multe prigoniri din cauza faptului că mărturisea credința ortodoxă, un om care a suferit din mâna propriilor frați bizantini, într-o vreme în care singura Biserică ortodoxă din Pentarhie era Biserica Romei.
Începând cu seara zilei de 9 octombrie 2010, noi, ieșenii, îl vom avea în mijlocul nostru, în chip văzut, pe Sfântul Maxim Mărturisitorul. Un bărbat brav care a suferit multe prigoniri din cauza faptului că mărturisea credința ortodoxă, un om care a suferit din mâna propriilor frați bizantini, într-o vreme în care singura Biserică ortodoxă din Pentarhie era Biserica Romei.
Vom avea binecuvântarea să atingem trupește un sfânt care a iubit Ortodoxia cu prețul vieții. Sfântul Maxim a murit pentru mărturisirea dreaptă a dogmei despre Fiul, Cel în care sunt „două firi, două voințe și două lucrări“. Nu a făcut nici un compromis cu Biserica Constantinopolului care, pe atunci, se afla în erezie ci a căutat ajutor la Roma, singura Biserică care mai păstra, pe atunci, dreapta credință. Atunci când a căzut și Roma, Sfântul Maxim a rupt comuniunea și cu ea. Și era un simplu călugăr. Putea să tacă, putea să-și vadă de cărțile și de biblioteca sa, de ascultarea mănăstirească. Dar a știut că este o vreme să taci și o vreme să vorbești, o vreme să mustri cu asprime și o vreme să îndrepți.
El a avut înțelepciunea de a ști când trebuie să lovească în cei care împrăștiaseră molima ereziei în Biserică. A știut când trebuie să facă ceea ce trebuie să facă un teolog pus în fața celei mai cumplite căderi în care un frate al său, un om al Bisericii poate cădea - erezia. Nu i-a fost rușine de autoritatea lumească, nu a invocat scuza ascultării față de ierarhul devenit ereziarh, nu a făcut decât un singur lucru: a rămas în credința în care a fost botezat. Și a vorbit celorlalți despre fumusețea ei.
Nouă de ce ne este așa de greu să rămânem ortodocși, adică să trăim credința Sfinților Părinți? De ce ne rușinăm de credința în care am fost botezați? Fiindcă nu ne convin toate canoanele Sfinților Părinți și nu le putem ajusta patimilor noastre, fiindcă plecăm urechea la hula și batjocura lumii, fiindcă suntem mai mari trăitori și dogmatiști decât Sfinții Părinți. Mă întreb ce ar fi răspuns adepții teologiei comuniunii ecleziale la cele invocate de eretici împotriva Sfântului Maxim:
„Și ce vei face dacă romanii se vor unii cu bizantinii? Căci iată că ieri au sosit emisarii Romei și mâine se vor împărtăși cu patriarhul; și va fi limpede pentru toți că tu i-ai întors de la credință pe romani... Dacă romanii se împacă cu bizantinii, ce vei face?“.
Probabil că ei ar fi zis că de vreme ce bazele eclesiologice au fost puse, chestiunile dogmatice sunt de importanță secundară iar unirea este posibilă și „legitimă“... Dar iată ce a răspuns Sfântul Maxim:
„Duhul Sfânt îi anatemizează prin Apostolul Pavel chiar și pe îngerii care ar inova ceva pe lângă ceea ce s-a propovăduit [Gal. 1, 18]“.
Încercând să-l arate eretic, acuzatorii au insistat:
„De care Biserică ții? De a Bizanțului? A Romei? A Antiohiei? A Alexandriei? A Ierusalimului? Că iată, toate s-au unit împreună cu eparhiile supuse lor. Deci, dacă ții de Biserica universală, unește-te și tu, ca nu cumva tăind tu acum o cale nouă străină vieții, să pățești ceea ce nu te aștepți!“
Sfântul Maxim:
„Fericind pe Petru pentru cele pe care le-a mărturisit frumos despre Hristos [Mt. 16, 17], Cel ce este Dumnezeu a toate a arătat că Biserică universală [catolică] este mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în El. Dar vreau să aflu care este mărturisirea pe baza căreia s-a făcut unirea tuturor Bisericilor și, dacă este bine făcută, nu mă voi înstrăina de ea“ (fragmente din Viața Sfântului Maxim Mărturisitorul).
Cunoaștem urmarea. Mărturisirea pe baza cărora se va face unirea Bisericilor era una eretică iar Sfântului Maxim, fiindcă nu a recunoscut tâlhăria lor dogmatică, îi va fi tăiată limba, mâna dreaptă și va trimis în exil în Georgia de astăzi. Iată, pe scurt, câteva lucruri despre un ortodox căruia nu i-a fost rușine să rămână ortodox și să mărturisească Ortodoxia.
Așadar, să mergem la Catedrala Mitropolitană din Iași și să ne închinăm cu recunoștință la moaștele Sfântului Maxim Mărturisitorul, având în minte lupta sa pentru păstrarea dreptei credințe, lipsurile și insultele pe care le-a suferit iar dacă nu vom putea să citim vreodată măcar una din cărțile sale, să cugetăm cel puțin la cuvintele sale: „Orice om se sfințește prin mărturisirea exactă a credinței, nu prin suprimarea ei“.