Mai trece omul pe lângă o stație de tramvai, mai trece pe lângă niște chioșcuri și la un moment dat e întâmpinat de ceva care aduce parcă a mantră. „Țigări, țigări, țigări...“ spune fără încetare știind că dacă nu vinde, nu poate plăti dările. Ce face nevoia din om. Dacă ai pune un om să spună de dimineața până seara „Doamne miluiește“ probabil ar spune că ai căpiat. Sau, ar ajunge să spună cum se mai întâmplă prin unele biserici „j'dam j'dam“ care este o formă ultra prescurtată și încălecată a celebrei și foarte scurtei rugăciuni „Doamne miluiește“. Graba, obișnuința, neatenția, duc la astfel de forme complet neinteligibile pentru muritorii de rând. Și problema asta nu ne este specifică doar nouă, românilor. Îmi spunea cineva că a ajuns într-un loc unde se făcea slujba în limba engleză și la strană, cântărețul zicea „la hamas, la hamas“. Contrariat a întrebat ce zice acolo și a aflat că de fapt era vorba despre „Lord have merci“, adică tot „Doamne miluiește“ dar în engleză și tot o formă super încălecată și contrasă.

De multe ori am trecut pe lângă cei care îmbiau pe toată lumea să cumpere țigări. Uneori, când mă văd că trec pe lângă ei, se opresc pentru câteva secunde. De cele mai multe ori, nu fac nici un fel de pauză. Mă gândeam că dacă ar avea creștinii așa o râvnă la rugăciune, ar fi plină lumea de sfinți. Nu numai să faci tu, dar spunând cu glas tare, să îndemni și pe alții să facă. Da, am luat ca exemplu îndemnul la fumat pe care îl practică vânzătorii ambulanți de țigări pentru că putem învăța din orice lucru care se întâmplă în jurul nostru. Putem să înfierăm fumatul de dimineața până seara, dacă nu punem altceva în loc, n-am făcut mare lucru. Nu le cumpăr țigările dar de câte ori trec pe lângă ei, mă gândesc că mi-aș dori să mă rog măcar așa cum strigă ei ca să-și vândă marfa.

Dacă ne-ar spune cineva că ne face cadou o mașină, orice model, la alegere cu condiția să strigăm de dimineața până seara un slogan, mai multe zile la rând, n-am precupeți nici un efort să facem pe placul „donatorului“. Dar dacă știm că vom moșteni Împărăția Cerurilor, că vom ajunge într-un loc unde orice floare este mai valoroasă decât munți de aur, ne gândim că poate că da, poate că nu, că mai avem timp și mâine sau că nu-i cazul să exagerăm. Nimeni, niciodată nu s-a rugat prea mult. „Rugați-vă pururea“ înseamnă că nu putem să avem de prisos.

Lecții putem lua de peste tot. Putem învăța și de la oameni pe care probabil că-i disprețuim, văzându-ne pe noi cu mult deasupra lor. Să nu uităm însă că vameșul a plecat îndreptat iar fariseul rușinat. Putem învăța și de la cei care ne stau împotrivă. Așa cum o patimă are răbdare ca să ne răpună, putem și noi să avem răbdare până când pleacă. Voința omului este mai tare decât piatra și decât oțelul. Iar voința noastră poate lucra într-o singură direcție fără abatere. Să voim să răbdăm până la sfârșit, fără să cârtim, aducând mereu mulțumire pentru cele care ne sunt date. Nu să ne complacem în cădere, ci să stăm până când se schimbă straja, având ca armă rugăciunea.