Din ştirile pe care le avem cu privire la viaţa Sfintei Parascheva, aflăm că ea s-a născut în localitatea Epivata (astăzi Selim Paşa), în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul), fosta capitală a Imperiului Bizantin.
Numele mamei Sfintei Parascheva nu este cunoscut, însă ştim că pe tatăl ei îl chema Nichita. De asemenea, Parascheva a mai avut şi un frate care a ales şi el foarte de tânăr să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu, călugărindu-se şi primind numele de Eftimie. Foarte apreciat de cârmuitorii bisericeşti ai vremurilor de atunci pentru învăţătura şi vieţuirea sa sfântă, Eftimie a ajuns chiar episcop, în localitatea Madite.

„Pentru mine vorbeşte Hristos!"

Un moment de răscruce în viaţa tinerei Parascheva s-a petrecut în jurul vârstei de 10 ani când, aflându-se într-o biserică, a auzit la Sfânta Evanghelie cuvintele: „Vinde-ţi averea ta, dă-o la săraci şi urmează Mie" (Matei 19, 21), pe care Mântuitorul le adresase odinioară tânărului bogat, care voia să moştenească împărăţia cerurilor. „Pentru mine vorbeşte", a gândit Parascheva care, luând foarte în serios această poruncă, schimbă hainele sale frumoase cu hainele rupte ale unei fete sărmane, imediat după ce ieşi din biserică. În ciuda tuturor mustrărilor pe care le-a primit de la mama sa, Parascheva a repetat de mai multe ori această faptă, ca o dovadă a sufletului ei sfânt şi iubitor de semeni.

Cerută în căsătorie

Parascheva crescu şi ajunse la vârsta la care începu să fie peţită pentru căsătorie. Şi se spune că foarte mulţi tineri bogaţi şi cu funcţii înalte au cerut-o de soţie, atraşi nu numai de sufletul ei curat, dar şi de frumuseţea ei copleşitoare. Părinţii o îndemnau să aleagă pe unul dintre tinerii care-i este ei mai drag şi să se căsătorească, temându-se ca ei să nu moară, iar iubita lor fiică să rămână orfană şi neajutorată. Însă dorul Paraschevei era în altă parte...
De aceea, odată chiar le-a spus părinţilor ei: „Tatăl Ceresc trăieşte, le vede şi le ocroteşte pe toate. Când cineva crede şi trăieşte urmând sfaturile şi poruncile Lui, cum ar putea să rămână orfan? De ce vă gândiţi la moartea voastră? Zilele omului sunt în mâna lui Dumnezeu. Sunteţi în floarea vârstei şi tu, mamă, pari a fi o soră de-a mea mai mare”.
Nu doar părinţii, dar nici prietenele ei cele mai apropiate nu puteau să înţeleagă dorul ei după viaţa dăruită lui Hristos şi, adesea, o îndemnau şi ele să se căsătorească. „Ce se va întâmpla cu marea ta bogăţie, dacă vei rămâne singură?", întrebau prietenele Paraschevei. Dar Parascheva le arăta săracii şi suferinzii din jur şi le întreba astfel despre rostul bogăţiei: „Există oare atâta bogăţie încât să ajungă să acopere toate nevoile şi lipsurile atâtor fiinţe nefericite?"

Pe urmele Mântuitorului

Înainte de a împlini 20 de ani, Parascheva plecă din casa părintească, urmând dorinţa ei mai veche de a merge la locurile sfinte ale creştinismului. Mai întâi s-a oprit la Constantinopol, unde a trecut pe la bisericile pe care le avea atunci cetatea cea mare a Imperiului Bizantin, închinându-se moaştelor sfinţilor de odinioară. Binecuvântată şi sfătuită de părinţii duhovniceşti pe care i-a întâlnit, Parascheva îşi continuă pelerinajul său, stând un timp la Calcedon (actualul Kadikoy, în Turcia), mergând apoi în Heracleea Pontului, într-o mănăstire închinată Maicii Domnului.
După cinci ani, Cuvioasa Parascheva hotărăşte să meargă la Ierusalim, dorind să-şi petreacă restul vieţii acolo unde au trăit Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli. După ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a mers în pustiul Iordanului, la o mănăstire de maici, acolo unde trăiseră Sfântul Ioan Botezătorul şi Cuvioasa Măria Egipteanca. Textele vechi, care relatează viaţa sfintei, povestesc eforturile duhovniceşti şi viaţa aspră dusă de sfântă.
Parascheva cea bogată şi înconjurată de mulţime de slujitori în casa părintească avea acum doar o haină veche şi ruptă, iar ca aşternut avea o rogojină. În ciuda acestor amănunte exterioare, Cuvioasa Parascheva nu era deloc tristă, ci îşi dorea fierbinte să-L cunoască tot mai mult pe Dumnezeu şi să trăiască aşa cum au trăit odinioară sfinţii care l-au iubit pe Hristos mai mult decât lucrurile oferite de viaţa în lume.

Înapoi spre casă

Deşi gândul Sfintei Parascheva era să aştepte chemarea la Hristos în mănăstirea din pustiul Iordanului, într-o noapte, în timpul rugăciunii, a văzut un înger de lumină care i-a spus: „Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tăuar sufletul tău se va duce în cer alături de Mirele tău pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinţi, pe rude şi toate bunurile din lume."
Cuvioasa Parascheva împlinise vârsta de 25 de ani când plecă din mănăstirea pe care o îndrăgise într-atât, îndreptându-se către Constantinopol, unde se închină în marea biserică a Sfintei Sofia şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vlaherne. Se spune că, îngenunchind, Cuvioasa s-a rugat astfel în faţa acestei icoane: „Stăpâna mea preasfântă, pe tine sprijin întreaga mea viaţă, în tine mi-am pus nădejdea. Nu îndepărta pe săraca roaba ta, nu mă ocoli pe mine, păcătoasa. De mică  am iubit pe Fiul tău şi Dumnezeul meu. Tu cunoşti slăbiciunile firii omeneşti şi greşelile mele. Nu am altă nădejde. Tu eşti păzitoarea întregii mele vieţi. În pustiu pe tine te-am avut ajutor şi acum, când m-am întors în lume, fii iarăşi ajutorul meu. Pentru aceasta, rămâi alături de mine şi-mi fii povăţuitoare şi călăuzitoare până la sfârşitul vieţii mele".

Cum au fost descoperite moaştele Cuvioasei

Unele mărturii spun că, după ce a părăsit Constantinopolul, Sfânta Parascheva s-a reîntors în localitatea natală, unde a înfiinţat o obşte care se ocupa cu îngrijirea bolnavilor şi a săracilor. Totuşi mai demnă de luat în seamă este tradiţia conform căreia ea s-a oprit în Kallicrateia, o localitate vecină cu Epivata, unde a trăit fără să fie recunoscută de cineva.
După doi ani, Cuvioasa Parascheva şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Hristos, pe care-l iubise atât de mult, iar trupul ei a fost îngropat aproape de mare.
Vremea a trecut şi, după mulţi ani, valurile au aruncat pe acelaşi ţărm trupul unui marinar. Acesta mirosea foarte urât şi nimeni nu îndrăznea să treacă prin locul acela. În apropiere, însă, trăia un călugăr care, nemaiputând să suporte mirosul greu a rugat câţiva localnici să îngroape acel cadavru. În momentul în care săpau au găsit în pământ un trup nealterat. S-au mirat, însă fiind oameni simpli, nu au dat importanţă faptului şi au aruncat trupul greu mirositor al marinarului în aceeaşi groapă.
Numai că, într-o noapte, Cuvioasa Parascheva s-a arătat în vis unui anume Gheorghe din Kallicrateia, om cu frica lui Dumnezeu, şi unei femei pe nume Eftimia, cărora le-a spus să pună moaştele sale într-un loc de cinste. A doua zi, trupul neputrezit şi înmiresmat al Sfintei Parascheva a fost mutat în biserica Sfinţilor Apostoli din Kallicrateia sau - după opinia altor cercetători - din Epivata, unde se crede că au stat vreme de 200 de ani.
Dovedindu-se a fi făcătoare de minuni, faima moaştelor Sfintei Parascheva s-a dus departe, atrăgând şi atunci, ca şi acum, mulţimi de pelerini.

Sfânta Parascheva ajunge la laşi

În anul 1235, moaştele Sfintei Parascheva au fost mutate într-o impresionantă procesiune la Târnovo (Bulgaria de astăzi), unde au stat vreme de 160 de ani. Pericolul otoman a făcut ca moaştele cuvioasei să fie duse la Belgrad, unde au stat până în 1521, când a căzut şi Serbia sub turci, iar moaştele au fost aduse la Constantinopol, în urma intervenţiei pe lângă sultan a patriarhului Ieremia I. După încă 120 de ani, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost din nou mutate, de această dată spre o destinaţie definitivă: Târgul laşului, capitala Ţării Moldovei.
În 1641, după ce domnitorul Vasile Lupu a plătit toate birurile impuse de turci Patriarhiei Ecumenice, patriarhul Partenie I şi membrii Sinodului au hotărât să-i ofere, drept recunoştinţă şi pentru binecuvântarea Moldovei, moaştele Cuvioasei. Racla cu moaştele sfintei a fost adusă cu o corabie pe Marea Neagră până la Galaţi, însoţită de trei mitropoliţi greci. De la Galaţi a fost adusă la Iaşi într-un car cu boi, însoţită de mulţimi de clerici şi credincioşi. Întâmpinate cu mare cinste de Vasile Lupu, mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, moaştele au fost aşezate în ziua de 13 iunie 1641 în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi". Rămânând neatinse după incendiul din 26 decembrie 1888, în 1889 au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iaşi, unde odihnesc şi astăzi.

(Nicolae Hulpoi - Lumina de Duminică, 15 octombrie 2006)