Tineri ortodocşi din ţări diferite, mesageri ai bucuriei comuniunii

Patriarhia Română

Tineri ortodocşi din ţări diferite, mesageri ai bucuriei comuniunii

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia celei de-a 19-a Adunări Generale a Syndesmos (Mănăstirea Neamţ, România, 7-12 august 2014):

Apreciem întrunirea celei de-a 19-a Adunări Generale a organizaţiei ortodoxe de tineret Syndesmos la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, în România. Întrucât de-a lungul anilor au fost organizate şi alte întruniri Syndesmos în acelaşi loc, elementul de continuitate este reprezentativ în orientarea către locuri marcate de spiritualitatea ortodoxă multiseculară, dar şi de frumuseţile munţilor împăduriţi şi a poienilor luminoase din zona Neamţ.

Dincolo de aspectele organizatorice şi administrative prevăzute în programul acestei Adunări Generale a Syndesmos, considerăm că întrunirea de la Neamţ, din 7-12 august 2014, care reuneşte aproximativ 100 de tineri ortodocşi din diferite ţări, reprezintă un eveniment de comuniune şi de bucurie, de mărturie a unităţii Ortodoxiei şi, totodată, un prilej concret de intensificare a misiunii tinerilor în viaţa Bisericii astăzi.

În societatea actuală, dominată de ideologii care cultivă predilect consumismul şi hedonismul, favorizând condiţia biologică a omului fără nici o raportare la viaţa spirituală, este semnificativ şi salutar entuziasmul tinerilor din diferite ţări de a se întâlni, fiind animaţi de o căutare existenţială a sensului vieţii şi a unităţii în Adevărul şi în Duhul Bisericii Ortodoxe. În această perspectivă, organizaţia ortodoxă Syndesmos rămâne fidelă motivaţiei exprimate dintru începutul existenţei sale, prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ,,căutaţi să păstraţi unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3).

În contextul comunicării virtuale de azi, este foarte necesar ca oamenii să se întâlnească fizic faţă către faţă, să împărtăşească experienţe comune. De aceea, întrunirea Adunării Generale Syndesmos la Mănăstirea Neamţ constituie o şansă reală de cultivare şi de intensificare a relaţiilor vii interpersonale, în duhul rugăciunii, impregnat în această zonă mai ales prin comunitatea monahală isihastă de la Neamţ, formată din etnii diferite  şi condusă în a doua jumătate a secolului 18 de către Sfântul Paisie Velicicovschi, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc anul acesta 220 de ani (1794-2014).

Avem speranţa că întrunirea tinerilor ortodocşi la Mănăstirea Neamţ va descoperi bucuria rugăciunii comune, a dialogului şi a prieteniei în atmosfera duhovnicească a Ortodoxiei. Totodată, cea de-a 19-a Adunare Generală a organizaţiei Syndesmos, prin programul ei de viitor, poate contribui la cultivarea vocaţiei misionare a tinerilor ortodocşi azi, care sunt chemaţi ca prin zelul lor specific să dea o mărturie despre frumuseţea şi profunzimea ethosului ortodox, într-o lume din ce în ce mai secularizată şi confuză.

Felicităm pe organizatorii acestei Adunări Generale a organizaţiei Syndesmos, binecuvântăm pe participanţi şi ne rugăm ca lucrările întrunirii să se desfăşoare spre slava Preasfintei Treimi şi spre binele Bisericii Ortodoxe universale.

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române