Într-o carte scrisă de Sfântul Teofan Zăvorâtul, „Viața duhovnicească și cum o putem dobândi“ (Iași, 2006) am găsit un text de autentică angeologie ortodoxă. Ceea ce surprinde de la prima vedere este capacitatea Sfântului Teofan de a îmbina în câteva fraze întreaga concepție a tradiției patristice despre îngeri, eter (aitheros) și de a aduce elemente personale dobândite prin asceza și experiența duhovnicească proprie. Am socotit de cuviință să redau fragmentele ca atare fără să intervin cu comentarii care ar risca o interpretare greșită a textului. Cred că întreaga perspectivă a Sfântului Teofan ar putea fi rezumată astfel: există o topografie a spațiului în care sălășluiesc îngerii, topografie duhovnicească pe care e bine ca noi, cei în luptă cu duhurile văzduhului (al inimii și cel numit și eter – care pot fi identificate ca fiind același element), să o cunoaștem fiindcă în orice război fiecare general își călăuzește armata și organizează lupta în funcție de harta terenului pe care urmează să aibă loc confruntarea. Iată cele câteva fragmente pe care vi le propunem spre lectură și meditație (traducerea îi aparține Doamnei Grația Lungu Constantineanu):
„...există un element extrem de subtil care este mai fin decât lumina. Se numește eter. În interiorul acestui element [subtil] se află toate duhurile binecuvântate – îngerii și sfinții lui Dumnezeu – care sunt ei înșiși înveșmântați într-un fel de straie făcute chiar din același element. Învelișul sufletului nostru, înțelegând acest cuvânt ca referitor la duh, care este sufletul sufletului nostru omenesc, este și el făcut din același element. Sufletul însuși este un duh nematerial; dar învelișul lui este făcut din acest element eteric nematerial. Trupurile noastre sunt grosiere; dar același înveliș al sufletului este foarte fin și servește drept intermediar între suflet și trup. Prin el sufletul acționează asupra trupului și trupul asupra sufletului... Ține minte doar faptul că sufletul are acest înveliș foarte fin și că sufletele noastre au chiar același fel de acoperiș ca al tuturor duhurilor. De aici nu-ți va fi greu să concluzionezi că acest element prezent peste tot, extrem de rafinat, din care sunt făcute aceste învelișuri și în care se avântă toate duhurile, este mijlocul de îmbinare a sufletelor noastre cu aceste duhuri“ (pp. 84-85). „Spațiul tulburător pe care l-am descris, spunând că se stabilește între suflet și trup, este locul unde demonii stau lângă suflet și încep să-l stârnească întocmai ca praful sub acțiunea vântului“ (p. 89).
„Elementul despre care vorbim se află pretutindeni și nu întâlnește niciun obstacol... Întocmai așa cum poate ea să treacă prin orice lucru, tot astfel sunt aceia care zboară prin eter, fiind în stare să treacă prin orice obiect... Când ochii lor se îndreaptă spre pământ, cu alte cuvinte, către noi păcătoșii, ei nu văd trupurile noastre grosiere, ci mai degrabă, sufletele noastre, așa cum sunt ele. Ei nu văd în mod direct, ci cu ajutorul învelișului sufletului, care este ca și al lor, ca și elementul în care trăiesc, pentru că starea sufletului este reflectată cu limpezime de învelișul lui“ (p. 86).
„Dacă în interiorul sufletului se află gânduri și sentimente sfinte, atunci învelișul lor este luminos; cu fiecare sentiment sfânt, strălucirea își capătă propriul său caracter. Dar dacă gândurile și sentimentele nu sunt tocmai curate, atunci învelișul sufletului nu mai este luminos, și fiecare gând necurat își are caracteristica sa mohorâtă, care este uneori ca ceața, alteori este ca bezna nopții“ (p. 86).