Azi este ziua Limbii Române. A Limbii strămoșilor noștri. Să mă ierte cei care cred că nu are ce căuta românismul în discuții publice. E, totuși, limba în care mare parte dintre străbunicii noștri și-au declarat iubirea și s-au certat. Au crescut copiii și au strigat unii la alții la vreme de primejdie. E Limba în care s-au încurajat pe front ori dinaintea primejdiilor. Și s-au rugat. Și au ascultat tâlcuirea la Evanghelie. Și s-au alfabetizat. Atât cât le-a îngăduit viața și așezarea materială. E limba în care le-am citit bunicilor analfabete, care, deportate de istorie în gulaguri, și-au retrăit tinerețea cu fiecare nepot în parte. E Limba nunților noastre. Și Limba înmormântărilor noastre. Limba Română nu e limba Nației. E limba acelora care o vorbesc și atât. Care cugetă în amalgamul ei imposibil de radiografiat în conținut – oricât de mult se străduiesc specialiștii și nespecialiștii (mai ales aceștia din urmă). Nu e Limba rostită în arealul culturii Cucuteni dar nu se putea naște fără Cucuteni, fără descălecatul lui Dragoș Vodă ori fără migrația spirituală a ardelenilor ortodocși peste munți. În Mănăstirile Moldovei ori Țării Românești. E Limba țărmului de mare ca și al vârfului de munte. E Limba în care admirăm și regretăm deopotrivă. În care s-au luat hotărâri fundamentale pentru Țară. În care ne-au scris poeții iubirile lor. În care romancierii s-au întrecut să o crească. E Limba în care ne descoase Dumnezeu din ițele nemerniciei și mediocrității și ne înalță în veșnicii pe măsura credinței, a dragostei și a nădejdii.

Azi e ziua Limbii Române. A Limbii care ne-a însoțit istoria. Și care este ruptă azi de corupția istoriei. Ne-au dispărut cronicarii din cultură, autorii de început ai literaturii zac arestați în sertarele unei morale disjunse de adevăr. Scriem forțând limba în argouri de cartier și jignim logica exprimării unei limbi limpezi. Căci, latinitatea ei are și structura rigorii și dinamica exprimării. Cofeturi de limbă o amărăsc. Și metastaziază public mahalagismele și idiomurile corupte lingvistic. Fractura dintre popor și elite s-a adâncit și pentru că devin mai importante diplomele decât cuvintele pe care le stăpânești și cele de care nu te lași stăpânit. Au furat Limba și au transformat-o în limbuție infecundă. Mai întâi, limba de lemn a comunismului. Acum, limba de prefabricate a trădărilor de partid. Și, vai, trădărilor de Stat, de Românie. Limba Înfricoșării și Limba Întunecării de suflete.

Odinioară aveam o Limbă care începea așa: Într-o grădină/ Lângă o tulpină... Acum șade tristă într-un câmp de bozii și buruieni, în atmosfera toxică a ambroziei tocate între colții vorbirii fără sens. În inima mea azi sărbătoresc anahoreții Limbii Române. Fie-le lor țărâna ușoară! Iar nouă aerul... respirabil. E ziua Limbii pe care am dat-o uitării de dragul memoriei false a unui viitor insalubru. Să nu fie! Cei care mai iubiți Limba Română vă rog, vă implor, recitiți azi, la apus de soare, canon de Vecernie, Luceafărul Bădiei Mihai. Și rugați-vă ca, în crinul de taină al rostirii, să nu uităm măcar ce avem dacă nu suntem în stare să mai naștem un Eminescu, un Nichita ori un anonim ce-i spune baciului vrâncean prin gură de mioriță năstrușnică povestea omorârii sale...