Tradiţie şi misiune în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Botoşani

Arhiepiscopia Iaşilor

Tradiţie şi misiune în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Botoşani

În aşezământul social-filantropic al Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Botoşani funcţionează din anul 2011 un atelier de artă populară. Aici sunt confecţionate costume pentru tinerii şi copiii care participă la sfintele slujbe şi la activităţile misionare ale parohiei.

De câţiva ani, Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Botoşani desfăşoară un atelier de artă populară, în care sunt implicaţi voluntarii din parohie. În cadrul atelierului, sunt realizate costume naţionale, cu motive tradiţionale din zona Botoşaniului, în cadrul proiectului „Păstrarea şi transmiterea tradiţiilor populare româneşti locale, în crearea costumelor populare la atelierul de artă populară al parohiei“. Principalii beneficiari sunt copiii şi tinerii din parohie, care sunt astfel educaţi în spiritul păstrării şi transmiterii obiceiurilor de a crea costume populare. Astfel, ei învaţă să crească în iubire, toleranţă, respect pentru aproapele, preţuire pentru tradiţii şi obiceiuri creştine. „Am dorit prin acest atelier să reînviem tradiţia portului popular. Ne-am gândit că atât tinerii, cât şi cei mai în vârstă se pot implica în dezvoltarea acestui proiect, prin confecţionarea costumelor populare. Aceste costume sunt purtate la sfintele slujbe sau în cadrul anumitor întâlniri cu tinerii. S-a reuşit, cu ajutorul unor persoane specializate în acest domeniu, formarea unei grupe care se implică în mod activ. Costumele naţionale sunt cusute atât la parohie, cât şi la domiciliu. Ne bucurăm pentru că oamenii sunt interesaţi de acest atelier. Unii donează materialele necesare, iar alţii se implică în mod activ la confecţionarea acestor articole“, a amintit pr. paroh Petru Fercal.

„Costumele respectă modelele din zona noastră“

Copiii şi tinerii parohiei au avut bucuria de a purta costumele populare în cadrul celei mai importante sărbători a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din acest an. Mai mult de atât, Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi pr. Lucian Leonte, protopop al Protoieriei Botoşani. Părintele paroh Petru Fercal ne-a mărturisit că atelierul din aşezământul pastoral-filantropic a stârnit interesul mai multor enoriaşi. Astfel, ei s-au arătat interesaţi de coaserea costumelor tradiţionale, dorind să reînvie portul naţional popular în parohie. „Costumele respectă modelele din zona noastră, dar avem ca sursă de inspiraţie şi motivele tradiţionale din alte părţi. Ne bucurăm că avem enoriaşi din parohie care se arată interesaţi să aibă propriul lor costum. Deocamdată, ne dorim ca tinerii şi copiii de la strană să fie îmbrăcaţi în hainele tradiţionale. Portul popular oferă o imagine deosebită, iar acest lucru se poate observa atât la sfintele slujbe, cât şi în cadrul diferitelor activităţi la care participăm. Costumul tradiţional încântă ochiul şi are un duh de odihnă“, a adăugat pr. paroh Petru Fercal.

Cursuri de limbi străine pentru copii

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul organizează în fiecare duminică, timp de două ore, cursuri de psaltică, pentru grupa de avansaţi şi grupa de începători. De asemenea, şcolarii din clasele primare pot învăţa gratuit limba engleză şi limba franceză în fiecare zi, prin dragostea şi amabilitatea profesorilor şi liceenilor voluntari. „Cursurile de muzică psaltică au rolul de a-i învăţa pe copii şi tineri cântarea bisericească. Ea trebuie să-i ţină în trezvie pe credincioşii care participă la sfintele slujbe. În ceea ce priveşte cursurile de limbi străine, micii enoriaşi învaţă engleza şi franceza foarte uşor. Aceasta, deoarece punem accentul pe dialog, dorind ca ei să înveţe mai mult din auz. De asemenea, profesorii se bucură pentru că elevii manifestă interes pentru limbile străine“, ne-a spus pr. paroh Petru Fercal.

Citește despre: