Tradiţii de Bobotează în parohia Sadova
În zilele dinaintea sărbătorii Botezului Domnului, creştinii ortodocşi au aşteptat preotul pentru a le bincuvânta casele cu Agheasma Mare. În zona Bucovinei, copiii sunt cei care anunţă venirea preotului cu ajunul Bobotezei, prin strigătul "Chiraleisa!".
Credincioşii din parohia Sadova, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, au primit în aceste zile preotul pentru a le binecuvânta casele cu Agheasma Mare. Oamenii l-au aşteptat atât pe slujitorul sfântului lăcaş, cât şi pe cântăreţ şi pălimarul bisericii cu lumânări aprinse şi bucate tradiţionale. Ziua de ajun a fost una specială pentru toată comunitatea, întrucât a căzut într-o zi de duminică. Mulţi localnici au ajunat până spre orele după-amiezii, dorind astfel să cinstească ziua dinaintea marii sărbători a Botezului Domnului. Sosirea preotului la casele gospodarilor a fost anunţată de glasurile copiilor care au strigat "Chiraleisa!". Deşi au umblat prin sat de la orele dimineţii, vestitorii păreau neobosiţi, mai ales că au ţinut în spate desagii de fructe şi dulciuri primite de la săteni. "Noi umblăm înaintea preotului pentru a anunţa că vine cu Boboteaza. De la poartă şi până la uşa de intrare strigăm tare «Chiraleisa!». După ce primim fructe şi dulciuri mergem mai departe", a spus unul din copii în vârstă de 7 ani.
Din casă în casă, alături de preotul paroh
La scurt timp apare preotul paroh care începe prima parte a troparului Botezului Domnului, timp în care stropeşte cu Agheasma Mare pe toţi cei care locuiesc în casa unde este primit. Părintele Irineu Horga, parohul parohiei "Sfântul Gheorghe" Sadova a menţionat că de ajunul Bobotezei este tradiţia ca sătenii să meargă pe la cei mai apropiaţi vecini cu lumânarea aprinsă. "În zona noastră s-a păstrat tradiţia de a intra în casa enoriaşilor împreună cu câţiva vecini mai apropiaţi, în special de la a doua şi a treia casă. După urările cuvenite, i-am invitat pe credincioşi la Sfânta Liturghie din ziua Bobotezei, pentru a primi Agheasma Mare şi din darurile Sfântului Duh care se revarsă peste noi în această zi", a spus pr. paroh Irineu Horga. Cu prilejul venirii preotului cu ajunul Bobotezei, oamenii pregătesc bucate de post pentru a fi binecuvântate. De asemenea, de pe masă nu au lipsit legumele şi fructele, pentru ca anul în care am intrat să fie rodnic. "Tradiţiile noastre sunt foarte frumoase, iar sărbătorile de iarnă sunt deosebite având un specific aparte. Căutăm să ţinem mai departe credinţa ortodoxă primită de la strămoşii noştri", a mărturisit Maria Lateş din Sadova. "Ne bucurăm de fiecare dată când preotul păşeşte în casa noastră. L-am aşteptat cu un colac mare şi cu un platou pe care am pus câte puţin din alimentele pe care le avem în casă. Am făcut colivă şi compot, dar şi alte bunătăţi pentru a fi stropite cu agheasmă de preot", a spus Angelica Mihalache din Sadova.
Procesiune în jurul bisericii în ziua Bobotezei
Clopotele şi toaca i-au chemat la rugăciune pe enoriaşii parohiei "Sfântul Gheorghe" - Sadova în dimineaţa sărbătorii Botezului Domnului. Atât cei mici, cât şi cei mari şi-au îndreptat paşii spre sfântul lăcaş, vechi de peste 100 de ani, ca să mulţumească lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Slujba Sfintei Liturghii a fost urmată de sfinţirea Apei celei Mari, oficiată în apropierea lăcaşului de închinăciune. Peste 300 de locuitori ai parohiei, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale, alături de oficialităţile locale, au asistat la această slujbă. Părintele paroh Irineu Horga, împreună cu membrii corului care au cântat Troparul Bobotezei şi cu toţi cei prezenţi au pornit apoi într-o frumoasă procesiune în jurul bisericii. În faţă au fost purtate crucile şi prapurii de către tinerii din sat. Cetele de bărbaţi au strigat de mai multe ori "Chiraleisa!", iar preotul paroh i-a stropit pe enoriaşi cu apa sfinţită. După ce au luat anafora, oamenii au mers către case bucuroşi pentru că şi în acest an au ajuns de Bobotează la biserică.