Profesorul Constantin N. Străchinaru, fost deținut politic și supraviețuitor al „fenomenului Pitești”, a trecut la cele veșnice în noaptea de luni spre marți. Sujba înmormântării va avea loc vineri, 10 august, de la ora 10:00, la Biserica „Sfântul Gheorghe” - Cimitir Eternitate din Iași, după cum ne-a declarat părintele Constantin Andrei, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” - Bărboi.

Profesorul Constantin Străchinaru a fost arestat în anul 1948, pe vremea când era student în primul an, concomitent, la Facultățile de Drept, Litere și Filosofie. Timp de 14 ani, profesorul a fost închis în penitenciarele Suceava, Jilava, Târgu Ocna, Piteşti, Caransebeş, Aiud.

„Soldaţii ruşi mi-au împuşcat două surori în prezenţa întregii familii, fără nici un motiv”

Într-o plângere adresată instanţei în anul 2010, Constantin Străchinaru relata că pe data de10 mai 1948 a fost ridicat de pe stradă şi închis pentru că făcea parte din Frăţia de Cruce. Aceeași soartă a avut-o peste câteva zile și fratele său. Câteva luni mai târziu a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică şi 10 ani de degradare civică pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale. „Ceea ce m-a determinat să lupt cu toată fiinţa împotriva regimului comunist a fost faptul că în anul 1944 soldaţii ruşi mi-au împuşcat două surori în prezenţa întregii familii, fără nici un motiv”, preciza Constantin Străchinaru în plângerea adresată instanţei.

Timp de 10 ani a făcut turul închisorilor comuniste, fiind încarcerat la penitenciarele Suceava, Jilava, Piteşti, Târgu Ocna, Caransebeş, Aiud. „Am fost ţinuţi cu alte 100 de deţinuţi, toţi studenţi, din diferite regiuni ale ţării , într-o încăpere denumită Camera 4 Spital, care în realitate era destinată celor periculoşi, care trebuiau reeducaţi. Reeducarea consta în bătăile zilnice la tălpi şi peste tot corpul cu bastoane şi pari, sub comanda directorului Dumitrescu şi a subalternului acestuia, Marina, sub pretextul că au rămas lucruri nedefinite la anchetă”, a descris Constantin Străchinaru condiţiile din Penitenciarul Piteşti. După 10 ani a fost dus în lagărul de la Periprava, unde a tăiat stuf. În aceeași plângere adresată instanţei, profesorul afirma că a fost persecutat şi după cei 14 ani de închisoare: „Permanent am fost supravegheat de organele de securitate, fiindu-mi interzis să particip la simpozioane, consfătuiri, întruniri cu personalităţi ale culturii, să-mi scriu poeziile, să le public, scopul fiind acela de a mă înjosi şi a-mi renega convingerile politice şi religioase”. După ce a ieşit din închisoare, ieşeanul Constantin Străchinaru a lucrat în construcţii, pentru că nu a primit aprobare să-şi reia studiile. De abia în anul 1964 s-a înscris la Facultatea de Filologie, secţia franceză-română, pe care a absolvit-o primul pe ţară, după care a devenit profesor de franceză. Din cauza trecutului său, nu a reuşit să-şi întemeieze o familie. „După ce ieşeam şi eu cu o fată, seara era chemată la Securitate şi întrebată când vreau să fug din ţară“, a spus profesorul Constantin Străchinaru într-un interviu acordat în anul 2009. Întrebat fiind cum a rezistat în temniţă, a răspuns: „Prin credinţă şi rugăciune!”.

De-a lungul timpului, Constantin Străchinaru a publicat 17 cărţi de poezii, eseuri, memorii şi două traduceri din franceză dintre care amintim „Un mire în flăcări”, „Mihai Eminescu si Gustavo Adolfo Bécquer”, „Mari Sărbători, Sărbătoriri, Iubiri, Învățăminte...”, „Eseuri critice”, vol. 1 și 2, „Spre mai multă lumină”, „Culegătorul de zări”, „Din mucenicia Neamului Românesc” - 3 volume.