Trei biserici ortodoxe românești din Regatele Suediei și Norvegiei, împodobite cu pictură și vitralii

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Trei biserici ortodoxe românești din Regatele Suediei și Norvegiei, împodobite cu pictură și vitralii

Bucurie și împlinire duhovnicească pentru comunitățile ortodoxe românești din Episcopia Europei de Nord! Trei biserici parohiale din Regatele Suediei și Norvegiei au cunoscut, în cursul anului 2026, importante lucrări de pictură bisericească, înfrumusețare și restaurare, devenind adevărate ferestre deschise către cer și mărturii vii ale credinței ortodoxe românești în Scandinavia.

Cu binecuvântarea și sub îndrumarea Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, au fost realizate lucrări de pictură a Sfintelor Altare din bisericile românești de la Borås–Olsfors, în Regatul Suediei, și Bergen, în Regatul Norvegiei, prin iscusința iconarilor Stanislav Grecu și Mihai Coman, precum și lucrări de înfrumusețare a Sfântului Altar și de realizare a vitraliilor în biserica românească din Kristiansand–Nodeland, în sudul Regatului Norvegiei. (foto, aici)

Totodată, au fost desfășurate importante lucrări de restaurare și consolidare a sfintelor lăcașuri, în cadrul unor proiecte susținute financiar de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, menite să contribuie la păstrarea identității spirituale, culturale și naționale a românilor din diaspora.

La Borås–Olsfors, Sfântul Altar este împodobit prin iscusința iconarului Stanislav Grecu

În biserica ortodoxă românească din localitatea Olsfors, care deservește comunitatea românească din Borås și împrejurimi, lucrările de pictură a Sfântului Altar sunt realizate de iconarul Stanislav Grecu, în cadrul proiectului intitulat „Pictura altarului bisericii Olsfors–Borås”.

Proiectul se desfășoară în perioada 1 februarie – 30 noiembrie 2026, beneficiind de o finanțare acordată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României,pentru pictarea integrală a Sfântului Altar în tradiția iconografiei bizantine, oferind credincioșilor un spațiu liturgic autentic, în care frumusețea artei sacre să înlesnească rugăciunea și întâlnirea cu Dumnezeu. Această lucrare reprezintă o nouă etapă în amplul proces de restaurare, amenajare și înfrumusețare a bisericii din Borås-Olsfors, care a devenit un adevărat cămin duhovnicesc pentru românii din vestul Regatului Suediei.

Biserica cu hramurile Maicii Domnului Cinstirea Icoanelor Maicii Domnului „Floarea neveștejită” și „Alăptătoarea de la Țibleș”, Soborul Sfinților Arhangheli și al Sfinților Mitropoliți ai Transilvăneni, a fost târnosită la 8 noiembrie 2025 de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, după ample lucrări de restaurare și amenajare. Edificiul bisericesc, achiziționat de comunitatea românească la sfârșitul anului 2024, a trecut printr-un important proces de reabilitare, care a inclus înlocuirea acoperișului, repararea și zugrăvirea fațadelor, restaurarea ferestrelor vechi, datând din anul 1916, precum și alte lucrări necesare pentru readucerea lăcașului la frumusețea sa arhitecturală.

Prin pictarea Sfântului Altar, biserica dobândește o nouă strălucire liturgică, iar comunitatea românească face încă un pas spre desăvârșirea acestui loc de rugăciune și comuniune. Sub păstorirea părintelui paroh Andrei-Gheorghe Hoha, biserica din Borås-Olsfors nu este doar un spațiu destinat săvârșirii sfintelor slujbe, ci și un important centru spiritual, cultural și educațional, în care românii își păstrează limba, tradițiile și valorile, transmițându-le copiilor și generațiilor tinere. Totodată, prin frumusețea artei iconografice și prin activitățile comunitare, sfântul lăcaș contribuie la dezvoltarea dialogului intercultural și la prezentarea patrimoniului spiritual românesc în mijlocul societății suedeze.

La Bergen, pictura Sfântului Altar, realizată de iconarul Mihai Coman – o fereastră către cer

O altă importantă împlinire duhovnicească și artistică a avut loc la Bergen, pe coasta vestică a Regatului Norvegiei, unde a fost finalizată pictura Sfântului Altar al bisericii ortodoxe românești, prin măiestria iconarului Mihai Coman. Lucrarea a fost realizată în perioada 1 iunie – 1 noiembrie 2026, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutinden. Proiectul, finalizat cu îndeplinirea obiectivelor propuse, a urmărit consolidarea identității spirituale și culturale a comunității românești din Bergen și din întreaga regiune Vestland, prin înfrumusețarea Sfântului Altar, element central al patrimoniului și liturgic ortodox.

Biserica cu hramurile Cinstirea Icoanelor Maicii Domnului „Primitoarea Străinilor” și „Alăptătoarea de la Țibleș” și Sfintele Mucenițe Filofteia de la Argeș, Tatiana de la Craiova și Sunniva de la Selje și Bergen și Soborul Sfinților Macarie, este împodobită cu noua pictură, care transformă biserica într-un reper spiritual și cultural pentru societatea norvegiană, în care arta iconografică românească devine un mijloc de prezentare a patrimoniului nostru spiritual în fața localnicilor și a credincioșilor de alte naționalități.

Prin grija părintelui paroh Mihai Liculescu, împreună cu întreaga comunitate, și cu binecuvântarea și implicarea Preasfințitului Părinte Episcop Macarie, proiectul a fost dus la bun sfârșit. Pictura Sfântului Altar constituie o nouă mărturie a continuității tradiției iconografice românești în Scandinavia, unde frumusețea sfintelor icoane se întâlnește cu peisajul impresionant al fiordurilor norvegiene, vestind aceeași credință în Mântuitorul Iisus Hristos.

La Kristiansand–Nodeland, Sfântul Altar și vitraliile înfrumusețează biserica românească, restaurată și târnosită în anul 2026

Și comunitatea ortodoxă românească din Kristiansand–Nodeland, în sudul Regatului Norvegiei, se bucură de importante lucrări de înfrumusețare a bisericii parohiale, prin amenajarea Sfântului Altar și realizarea vitraliilor, care sporesc frumusețea spațiului liturgic și creează o atmosferă de rugăciune și reculegere.

Biserica cu hramurile Cinstirea Icoanelor Maicii Domnului „Alăptătoarea de la Țibleș” și „Oranta – Rugătoarea, a Semnului”, Sfântul Mare Mucenic Mina și Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Macarie Mărturisitorul, Egumenul Pelechitului cu Toți Sfinții Macarie, este un important centru de spiritualitate ortodoxă în sudul Regatului Norvegiei. În cursul anului 2026, sfântul lăcaș a beneficiat și de ample lucrări de restaurare și consolidare exterioară, desfășurate în cadrul proiectului implementat în perioada 1 mai – 1 noiembrie 2026.

Lucrările au vizat, în principal, înlocuirea vechiului acoperiș deteriorat, repararea și refacerea elementelor exterioare ale bisericii, inclusiv a pereților din lemn, precum și îmbunătățirea condițiilor de protecție și conservare a edificiului. Aceste intervenții au contribuit la asigurarea unor condiții corespunzătoare pentru desfășurarea sfintelor slujbe, a activităților catehetice, culturale și educaționale, spre folosul comunității românești din Kristiansand-Nodeland și din întreaga regiune sudică a Norvegiei.

Biserica din Kristiansand-Nodeland are o istorie deosebită. Edificiul a fost construit în anul 1919 de comunitatea luterană locală, fiind achiziționat la 17 martie 2021 de comunitatea ortodoxă românească, după îndelungate eforturi și jertfe. Ulterior, clădirea a fost transformată treptat într-un lăcaș de rugăciune ortodoxă, prin ample lucrări de amenajare și înfrumusețare. În anii 2021–2022, biserica a fost împodobită cu un iconostas din lemn de stejar, realizat de meșterul Radu Abraham, și cu sfintele icoane pictate de iconarul Ioan Popa, dobândind astfel frumusețea și expresivitatea tradiției liturgice ortodoxe.

Totodată, în acest spațiu a fost dezvoltată și o importantă lucrare monahală, prin înființarea, la 1 decembrie 2025, a unui așezământ monahal închinat Maicii Domnului și Sfinților Cuvioși Macarie, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Episcop Macarie, cu obște de maici, aflată în grija egumenei monahii Iosifiana Soare.

Momentul de încununare a tuturor acestor osteneli a fost duminică, 18 octombrie 2026, când Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a săvârșit slujba de târnosire a bisericii din Kristiansand–Nodeland, urmată de Dumnezeiasca Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența unui mare număr de credincioși români, norvegieni și de alte naționalități.

În cadrul slujbei de sfințire, în Sfânta Masă a Altarului au fost așezate fragmente din cinstitele moaște ale Sfinților Mucenici Marius, Marta și ale fiilor lor, Audifaciu și Avacum, precum și ale Sfântului Mucenic Macarie Olarul, de la Roma.

Biserica din diaspora – o fărâmă de acasă și poartă către cer

Cele trei realizări de la Borås–Olsfors, Bergen și Kristiansand–Nodeland reprezintă mai mult decât lucrări artistice, arhitecturale sau materiale. Ele sunt mărturii ale unei credințe vii, ale dragostei pentru Biserică și ale dorinței românilor de a-și păstra identitatea spirituală și culturală, chiar și la mari depărtări de țară.

Într-un spațiu european în care secularizarea și îndepărtarea de valorile creștine constituie provocări tot mai mari, bisericile ortodoxe românești din Scandinavia continuă să fie locuri de rugăciune, de comuniune, de educație creștină și de mărturisire a credinței.Pictura bisericească nu reprezintă doar împodobirea unor ziduri, ci este o mărturisire a credinței în Întruparea Fiului lui Dumnezeu și o chemare la sfințirea vieții. Pictura bisericească este Evanghelia zugrăvită în culori. Sfintele icoane ne descoperă frumusețea Împărăției lui Dumnezeu, iar lumina care străbate vitraliile ne amintește că Mântuitorul Iisus Hristos este Lumina lumii.

Pentru românii care trăiesc departe de țară, fiecare biserică înfrumusețată cu sfinte icoane devine o adevărată fărâmă de acasă, un loc în care dorul de țară se întâlnește cu dorul de Dumnezeu.Aici, părinții își aduc copiii pentru a primi Sfintele Taine, aici cei mici învață să se roage în limba părinților și a bunicilor, aici familiile își găsesc sprijinul și bucuria comuniunii, iar tinerii descoperă că Biserica este o familie duhovnicească în care nimeni nu trebuie să se simtă singur.

Tot aici, numeroși suedezi, norvegieni și oameni de alte naționalități descoperă frumusețea credinței ortodoxe, apropiindu-se de Hristos prin participarea la sfintele slujbe, prin întâlnirea cu preoții și credincioșii și prin contemplarea sfintelor icoane.Prin urmare, fiecare biserică restaurată și împodobită devine nu doar un loc de păstrare a tradiției românești, ci și un spațiu de întâlnire între culturi, un loc de mărturisire a Ortodoxiei și o punte de comuniune între români și scandinavii care trăiesc pe aceste tărâmuri vikinge.

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: