Trei ierarhi la hramul Bisericii „Sfânta Parascheva” din Iaşi
Biserica „Sfânta Parascheva” din spatele Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi îşi serbează astăzi hramul. Aseară, trei ierarhi ai Bisericii noastre, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, au oficiat Slujba Vecerniei unită cu Litia.
Credincioşii din Iaşi au participat în număr mare aseară la Slujba Vecerniei unită cu Litia, prilejuită de hramul Bisericii „Sfânta Parascheva” - Păcurari din Iaşi, aflată în spatele Bibliotecii Centrale Universitare. Pentru prima dată în istoria recentă a sfântului locaş, slujba a fost săvârşită, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de trei ierarhi ai Bisericii noastre: Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei a fost adresat de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, care a apreciat că există puţine cetăţi asemeni oraşului Iaşi care se îmbracă într-un veşmânt „atât de sărbătoresc în acest zile, la pomenirea Sfintei Parascheva”. „A rânduit Dumnezeu ca să întâlnesc multe locaşuri închinate acestei sfinte bineplăcute lui Dumnezeu, la Constantinopol, în Bulgaria, în Serbia şi în România. Cu mult timp înainte de venirea moaştelor Sfintei Parascheva la Iaşi, existau biserici care o cinsteau, pentru că rugăciunile ei erau cerute atunci, ca şi acum. Sfânta Parascheva a rămas în acatist şi în popor multmilostivă, ajutătoare şi folositoare”, a remarcat Preafinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, care a făcute referire apoi la nenumăratele binefaceri ale Sfintei Parascheva.
Părintele paroh Ion Vicovan, care este şi decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, a mulţumit celor trei ierarhi pentru că au fost prezenţi la prima slujbă dedicată hramului Bisericii „Sfânta Parascheva” din Iaşi. „Din cântările foarte frumoase, am reţinut că Sfânta Parascheva a practicat postul, privegherea, punând accent pe curăţie şi smerenie. Acestea au adus-o în rândurile sfinţilor”, a amintit preotul paroh Ion Vicovan. În cadrul agapei frăţeşti, un grup de tineri a susţinut un repertoriu de cântări folclorice.