Trei ierarhi, la hramul Mănăstirii Bogdana din Rădăuți
Ieri, 1 iulie, Biserica Ortodoxă Română l-a sărbătorit pe Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi. Cu acest prilej, Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi şi-a sărbătorit, prin Liturghie arhierească, hramul bisericii noi.
Sfântul Ierarh Leontie a fost sărbătorit miercuri de obştea Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi.
Sfânta Liturghie dedicată hramului așezării monahale a fost săvârșită de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor al Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, înconjurat de alți doi ierarhi: PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Slujba arhierească a fost oficiată alături de un sobor din care au făcut parte părinți stareți de la mănăstirile eparhiei, precum și preoți slujitori din parohiile apropiate.
Slujba de hram, săvârşită în altarul de vară special amenajat lângă biserica nouă, a reunit credincioşi din Rădăuţi și din alte colţuri ale ţării, veniţi acasă să-şi sărbătorească sfântul ocrotitor. Toți credincioșii au dat răspunsurile liturgice împreună cu părinţii călugări de la strană.
Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de Părintele Mitropolit Teofan: „Astăzi se prăznuiește chipul cel minunat al Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți, mare rugător, desăvârșit isihast și jertfelnic arhiereu al Bisericii lui Hristos. Viața sa are așadar aceste două componente: slujirea poporului și rugăciunea în liniștea sihăstriei. Și nouă ni se cere, la fel ca în viața Sfântului Leontie, să avem, pe de o parte, slujire - pentru că avem multe datorii fiecare în locul nostru rânduit de Dumnezeu - iar pe de altă parte să mergem la lucruri mai adânci și să găsim spații geografice și de timp pentru a părăsi, cel puțin pentru câteva momente, lucrurile de suprafață, cele superficiale, care nu dau pâinea cea vie, pâinea cea spre ființă și apa cea vie. Sfinții, așadar, sunt izvoare de inspirație pentru viața noastră. Viață de slujire este viața pe care ne-o cere Sfântul Ierarh Leontie, alături de viață de rugăciune, duh de pocăință și smerenie, adică dobândirea cugetului celui bun”.
La final a adresat cuvânt de mulțumire arhimandritul Iustin Dragomir, starețul Mănăstirii Bogdana: „Noi aducem cuvinte de mulțumire Bunului Dumnezeu pentru această zi frumoasă și binecuvântată. Cu smerenie și cu umilință îngenunchem la racla cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Leontie în această zi, el care păstor și slujitor în această mănăstire și în această mănăstire, pentru ajutorul pe care l-am primit anul acesta. Alături de Sfântul Ierarh Nicolae, alături de Sfântul Teodosie, Sfântul Ierarh Leontie ne este un mare ajutător, ajutor pe care noi îl simțim în orice moment”.
Între anii 1359-1365, primul domnitor al Moldovei, Bogdan I, ctitoreşte la Rădăuţi Mănăstirea Bogdana, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Când, prin voinţa domnească, mănăstirea a devenit catedrală episcopală, aici a slujit ca episcop Cuviosul Leontie din Schitul Laura. După ce şi-a împlinit îndatoririle de episcop, având o vârstă înaintată, Cuviosul s-a retras la schit. Înainte de a-şi da obştescul sfârşit, primeşte îngerescul chip al schimniciei, cu numele de schimonahul Leontie. După trecerea la cele veșnice, moaştele sale au fost mutate la Rădăuţi. După multe întâmplări cumplite, o parte din sfintele moaşte ale Cuviosului Leontie sunt aşezate din nou spre închinare şi cinstire în biserica Mănăstirii Bogdana, iar nouă biserică din incinta aşezământului monahal îl are ca ocrotitor. Pentru viața deosebită și faptele sale minunate, Sfântul Sinod al BOR l-a trecut în rândul sfinților, cu pomenire la 1 iulie.
Sărbătorirea Sfântului Ierarh Leontie prefaţează în mod simbolic și ziua de 2 iulie, dată în care Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt a trecut la Domnul. Sfântul Ierarh Leontie l-a avut ca ucenic pe Sfântul Daniil Sihastru, duhovnicul Voievodului Ştefan cel Mare.