A treia ediție a Campionatului de fotbal „Cupa Mușatinilor” a ajuns la final

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

A treia ediție a Campionatului de fotbal „Cupa Mușatinilor” a ajuns la final

Numeroși tineri din parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au răspuns și anul acesta invitației de a se implicat activ, prin sport și mișcare, în cadrul Campionatului de fotbal „Cupa Mușatinilor”, ajuns la ediția a III-a.

Finala competiției organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viațăDepartamentul Activități de tineret (ATOS) și Tabere, în parteneriat cu Asociația Jucătorilor de Fotbal Suceava, s-a desfășurat în după amiaza zilei de vineri, 21 octombrie 2023, cu sprijinul Primăriei Comunei Ipotești, în sala de sport din localitate.

Organizatorii și-au propus ca prin această competiție sportivă masculină, destinată celor cu vârsta cuprinsă între 14-17 ani, să „transmită un mesaj puternic tinerilor, acela că un stil de viață activ, lucrul în echipă, consecvența și perseverența sunt calități de bază ale unui viitor tânăr de succes”.

Întâlnirea a debutat, ca de fiecare dată, cu rostirea Rugăciunii Domnești, meciurile urmând a fi disputate între cele cinci echipe care s-au calificat pentru faza pe eparhie, câștigătoare ale etapelor zonale desfășurate la nivelul fiecăruia dintre protopopiatele din cuprinsul Arhiepiscopiei: Juniorul Salcea (Protopopiatul Suceava I), Galactic Boys (Protopopiatul Suceava II), Victory Cam (Protopopiatul Rădăuți), Ștefăniștii (Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc) și C. Basarabi (Protopopiatul Fălticeni).

Potrivit regulamentului campionatului, echipa de fotbal a fiecărei parohii a fost formată din maxim 9 tineri (5 jucători titulari + 1 portar și 3 jucători de rezervă). Meciurile s-au jucat pe parcursul a două reprize a câte 15 de minute fiecare, cu o pauză regulamentară de 5 minute.

În urma clasamentului stabilit chiar la ultimul meci, jucat între echipele Protopopiatelor Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc, care s-a încheiat 0-3, Cupa Mușatinilor a fost revendicată de Echipa Ștefăniștii, premiul al II-lea fiind obținut de Victory Cam, ambele cu câte 9 puncte, dintr-un total de 12 posibile. Locul III a fost ocupat de echipa Galactic Boys din Gura Humorului (Protopopiatul Suceava II), care a acumulat 7 puncte. Alături de medaliile obținute de jucătorii echipelor clasate pe primele trei locuri, au fost oferite și premii substanțiale în bani.

La final, organizatorii competiției, între care prof. Cristi Gabriel Hurjui, consilier eparhial al Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață,  arhid. Paul Vlad Lungu, director al Departamentului Activități de tineret (ATOS) și Tabere, și Ciprian Anton, președintele Asociației Jucătorilor de Fotbal Suceava, i-au felicitat pe toți cei care au luat parte la acest campionat, evidențiindu-i pe cei care s-au remarcat în meciurile jucate în această zi. Au fost acordate premii pentru cel mai bun jucător, cel mai bun marcator, cel mai bun portar, dar și pentru antrenorii și arbitrii prezenți. Totodată, a fost anunțată intenția de a organiza astfel de competiții la nivel național, Asociația Jucătorilor de Fotbal Suceava angajându-se să facă toate demersurile în acest sens.

Alături de organizatori, jucătorii, antrenorii, arbitrii și susținătorii echipelor și-au exprimat dorința de a participa și la cea de-a patra ediție a Campionatului desfășurat în Cetatea Mușatinilor, precum și la alte evenimente sportive.

Sâmbătă, 28 octombrie a.c., Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va organiza și finala Campionatului de fotbal feminin „Cupa Domnițelor”, ediția a II-a.

 

Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro

Citește despre: