„Trezvia sufletului” - o manifestare duhovnicească organizată în Arhiepiscopia Timişoarei
oi, 10 noiembrie, începând cu ora 19:00, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara a avut loc Manifestarea duhovnicească, de cultură şi cinema intitulată „Trezvia sufletului (Bdenje duše)”, ediţia a II-a.
Evenimentul a fost organizat de Membrii Asociaţiei Culturale “Beli bagrem” în parteneriat cu Mitropolia Banatului, ASCOR (Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România), Episcopia Otodoxă Sârbă din Timişoara şi Editura Predania.
În deschiderea festivă a manifestării, dl. Milenco Luchin, preşedintele Asociaţiei Culturale „ Beli Bagrem” din Timişoara şi dl. Iva Apostolovici, preşedintele ASCOR Timişoara, au adresat un cuvânt de bun venit tuturor celor prezenţi. A urmat apoi prezentarea catalogului „Cuvioşi ai Ortodoxiei” ( stareţul Tadei şi părintele Cleopa), de către Andrei Stancovici.
În partea a doua a manifestării a urmat proiecţia filmografică „Trezvia sufletului”, ce a cuprins „Binecuvântarea fericitului întru adormire Patriarh Pavle al sârbilor”, proiecţia fotografiilor „Ortodoxia pe internet” şi scrisoarea de salut din partea dl. Srgian Ilici, director artistic al manifestării şi preşedinte al Asociaţiei Realizatorilor de Film şi Televiziune din Voivodina, Serbia.
În final, toţi cei prezenţi au vizitat expoziţia de fotografie din holul universităţii, intitulată „Nestematele Athosului sârbesc”, de pe muntele Fruşka Gora.
sursa: mitropolia-banatului.ro