Iubirea pe care Dumnezeu o poartă oamenilor îşi află ex­presie simbolică în iubirea maternă, atât de firească şi atât de cunoscută fiecăruia dintre noi. În infinita Sa iubire, Domnul „are grijă de noi” (cf. I Petru 5,7) şi, în virtutea acestei griji, ne trimite încercări şi suferinţe. Care mamă iubitoare nu-şi întristează uneori odrasla, supunând-o la o pedeapsă sau refuzându-i o anumită plăcere, ştiind că o asemenea privare îi va fi copilului spre folos? Copilul plânge, mica lui suferinţă pare insuportabilă, nedreaptă, inima mamei suferă, dar, lu­ând în consideraţie binele copilului, care îi este mai scump ca orice altceva pe lume, rămâne statornică în hotărârea lu­ată. De câte ori, într-o clipă de suferinţă, nu ne asemănăm şi noi cu acei copii nechibzuiţi?

De bună seamă că iubitorului Dumnezeu, în nemărginita Sa milostivire, îi este milă de noi, mai mult decât i-ar fi celei mai gingaşe mame. Putem fi siguri că şi pentru noi va veni cli­pa când „întristarea se va preface în bucurie” (Ioan 16,20). Atunci vom înţelege că „suferinţele din vremea de acum nu au nici o însemnătate faţă de mărirea care ni se va desco­peri” (Romani 8, 18).

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 292)