Trupul neînsufleţit al ÎPS Justinian a fost depus la Catedrala din Baia Mare

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului

Trupul neînsufleţit al ÎPS Justinian a fost depus la Catedrala din Baia Mare

Trupul neînsuflețit al Înaltpreasfinţitului Părinte Justinian Chira a fost depus luni, 31 octombrie 2016, în jurul orei 14.00, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.

Înainte de a fi depus la Catedrala din Baia Mare, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost transportat, la orele amiezii, la Centrul Eparhial şi aşezat pe un catafalc, în curte. Toţi ostenitorii Centrului Eparhial, împreună cu Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, i-au adus un ultim omagiu. Alături de ei s-au aflat preoţi din municipiu şi din ţară, monahi şi monahii, stareţi şi stareţe, precum şi numeroşi credincioşi.

De asemenea, la Centrul Eparhial, a venit să se roage pentru sufletul ierarhului trecut la cele veşnice Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Înaltpreasfinţia Sa a oficiat, împreună cu Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Panihida Mică.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup coral al Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, dirijat de pr. prof. Andrei Baboşan.

Apoi, sicriul a părăsit curtea purtat de consilierii eparhiali. Trupul neînsufleţit al Arhiepiscopului Justinian a fost transportat la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, unde îl aşteptau o mulţime de credincioşi din cuprinsul Eparhiei.

După ce a fost aşezat pe catafalc, în catedrala din Baia Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei şi Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul au oficiat Panihida. La slujbă au participat peste 100 de preoţi şi sute de credincioşi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Angelli” al Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, dirijat de pr. drd. Andrei Baboşan, şi de corul „Sfântul Ioan Damaschin” al Departamentului de Teologie Ortodoxă de la Centrul Universitar „Nord” din Baia Mare, dirijat de pr. lect. univ. dr. Teofil Stan.

În cuvântul său, ÎPS Andrei a vorbit despre virtuţile care au împodobit personalitatea deosebită a Arhiepiscopului Justinian:

„Justinian Arhiepiscopul a fost voievodul spiritual al Maramureşului şi al întregii Transilvanii. Şi cum Dumnezeu rostuieşte toate lucrurile, având grijă ca să se petreacă perfect, tare îi plăcea Înaltpreasfinţitului Justinian să ne povestească că a fost chemat la viaţă într-o zi de Rusalii, când se oficia Sfânta Liturghie. Şi iată că şi plecarea lui a fost tot într-o zi de duminică în timp ce se oficia Sfânta Liturghie. E greu să rezumăm ce a însemnat Înaltpreasfinţitul Justinian, Arhiepiscopul nostru, pentru noi şi pentru toţi cei ce l-au cunoscut. Au fost multe virtuţile care l-au împodobit. Ctitor de lăcaşuri sfinte, şi-a pus sufletul pentru ctitoria de la Mănăstirea Rohia. A fost un păstor neobosit care a cercetat credincioşii din Eparhiei învăţând, mângâind, îmbărbătând.

Pe lângă toate aceste virtuţi, şi multe altele, pe cea de „părinte” trebuie să o subliniem. A fost un părinte spiritual extraordinar. Şi ca părinte spiritual i-a primit pe toţi, oricum au fost ei: credincioşi şi mai puţin credincioşi, tineri şi bătrâni. I-a primit pe toţi în inima lui mare. Şi după ce i-a primit pe toţi, i-a iubit pe toţi. Avea o iubire care se revărsa în afară peste toţi şi peste toate. Şi după ce i-a primit pe toţi, după ce ne-a iubit pe toţi, s-a rugat pentru noi, pentru toţi. Şi apoi a purtat sarcinile spirituale ale tuturor. În momente de restrişte, de necaz, mulţi dintre credincioşii noştri au căpătat îmbărbătare, consolare, întărire prin cuvântul vlădicului Justinian. Inclusiv eu. Pentru că vlădicul Justinian a fost vlădicul tinereţilor mele”.

„Am dat cinstea care i se cuvine în ceea ce înseamnă petrecerea pe ultimul drum a unui mare Ierarh al Bisericii. Şi-a dorit mult să nu plece până nu va fi pusă crucea pe Catedrală. I s-a împlinit dorinţa. Dumnezeu l-a iubit şi ne-a ajutat să punem Crucea şi a fost împăcat din toate punctele de vedere. Acum, l-am aşezat aici spre cinstire şi priveghere”, a spus PS Iustin Sigheteanul.

Arhiepiscopul Justinian Chira a trecut la cele veşnice duminică, 30 octombrie 2016, la ora 10.30, în urma unui infarct miocardic acut.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: