Ultima noapte a pelerinajului de hram (2009)
Mii de pelerini s-au închinat şi noaptea trecută moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, aflate sub baldachinul din curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi.
Credincioşii au participat aseară, începând cu ora 21:00, la slujba Privegherii la Catedrala mitropolitană, săvârşită în cinstea Sfântului Vasile cel Mare. Aşa cum s-a întâmplat şi în zilele precedente, în cursul zilei de ieri, oamenii care au stat la rând au primit alimente şi ceai cald. Aseară, un grup de credincioase din parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, au împărţit 150 de farfurii cu sarmale şi pâine. „Iniţiativa de a veni în sprijinul pelerinilor care stau la rând la Cuvioasa a avut-o pr. paroh Mihai Cepeliuc. Cu binecuvântarea sfinţiei sale, opt femei din parohie au pregătit sarmale de post, pe care le-au împărţit calde pelerinilor“, a declarat Olimpia Mândru, din localitatea Andrieşeni, judeţul Iaşi. (C.C.)