Ultimul rămas bun de la acad. Răzvan Theodorescu
Biroul de comunicare al Academiei Române a anunțat marți, 7 februarie, că trupul neînsuflețit al acad. Răzvan Theodorescu este depus la Clubul Academicienilor din Calea Victoriei 125, pentru un ultim rămas bun de la cei care l-au admirat și iubit.
„Conducerea Academiei Române și întreaga comunitate academică regretă plecarea dintre noi a academicianului Răzvan Theodorescu și este alături de familia îndoliată”, transmite instituția într-un comunicat de presă.
Membru marcant al Academiei Române, specialist în istoria artei, artă și civilizație românească, creștinism și spiritualitate balcanică, acad. Răzvan Theodorescu a coordonat activitatea Secției de arte, arhitectură și audiovizual a Academiei Române, în calitate de președinte, timp de 10 ani.
Istoricul a fost o personalitate de excepție a culturii române contemporane, cu vocație enciclopedică, reputat istoric al culturii, vicepreședinte al Academiei Române în perioada 2018-2023, transmit colegii săi academicieni.
Ei amintesc că de numele omului de cultură se leagă și înființarea primei catedre umaniste UNESCO din România.
„Bogata sa operă s-a axat pe studiul artei vechi românești și al artei medievale europene, pe analiza comparativă a strategiilor geopolitice din spațiul Europei, pe studiul mentalităților și pe cercetarea unor domenii de nișă din care au rezultat teoria „coridoarelor culturale“, teoria tipologiei ctitorilor, expunerea momentum princeps pentru începuturile artei europene, dar și teoria mentalității tranzacționale a poporului român, pe care a expus-o în discursul de recepție la Academia Română”, se mai amintește în comunicat.
Academicienii mai menționează că acad. Răzvan Theodorescu a avut o contribuție remarcabilă la organizarea unor instituții și a unor structuri guvernamentale: președinte al Radioteleviziunii Române (1990-1992), membru al Consiliului Național al Audiovizualului (1992-2000), președinte al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (1993-1995), Ministru al Culturii și Cultelor (2000-2004) și Ambasador Național al Programului ONU „Alianţa Civilizaţiilor“ începând cu anul 2009. În calitate de secretar general al Asociației Internaționale de Studii Sud-Est Europene (1994-2023), a sprijinit numeroase proiecte de cercetare interdisciplinară.
Vicepreședintele Academiei Române s-a mutat la cele veșnice în cursul zilei de luni, 6 februarie 2022, la vârsta de 83 de ani.
Sursa: basilica.ro