Vineri, 8 noiembrie 2019, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, Părintele Episcop Macarie a oficiat Sfânta Liturghie de hram în biserica parohiei ortodoxe române din Borås. După-amiază, a vizitat câțiva credincioși la domiciliu și a săvârșit Taina Sfântului Maslu în biserica românească din Göteborg.

Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, episcopul ortodox român al Europei de Nord a slujit Sfânta Liturghie de hram în parohia ortodoxă română din Trollhättan. În cadrul slujirilor misionare, credincioșii și copilașii au primit din mâna ierarhului mai multe daruri. În cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Macarie s-a referit la un episod emoționant din vremea copilăriei Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina:

„Ceea ce vreau să vă spun din viața sa astăzi nu are legătură cu încercările sale din vremea maturității, ci cu un episod din copilăria sa. Pe acea vreme, Nectarie se numea Anastasie și era un copil sărac, sărman, care muncea pentru a se putea întreține și a-și ajuta familia. Copilăria micuțului Anastasie, viitorul părinte Nectarie, era foarte grea. Micuțul, în familia sa săracă, muncea pentru a se întreține, dar și pentru a-i întreține pe ceilalți din casa sa și pe cei mult mai săraci, mult mai nevoiași decât el. Așadar, copilăria sa a fost foarte grea, nespus de grea. Copilăria lui însemna, spune aghiograful: „foame, frig, singurătate, durere. Foame, durere, lacrimi și iară lacrimi, singurătate, durere”. Bietului copil i se arată, într-o noapte, în vis, Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, și-l întreabă de ce plânge? Iar Anastasie, a doua zi, pentru că nu știa cum să răspundă Mântuitorului Hristos la întrebare, cu naivitatea și inocența tipică copilăriei, s-a hotărât să Îi scrie Mântuitorului Iisus Hristos o scrisoare: ,,Hristoase al meu, m-ai întrebat în vis de ce plâng. Iată, mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălțările de mi-au ieșit degetele afară și mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseară la stăpânul meu și m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă alor mei, să-mi trimită ei haine și încălțăminte. Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici și n-am trimis maicii mele nici un bănuț… Acum, ce să mă fac? Cum o să scot la capăt fără haine în această iarnă friguroasă? Tot muncind, s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc, Iisuse! Mă închin Ție și Te iubesc eu, robul Tău, Anastasie”.

Apoi, micuțul Anastasie a pus această scrisoare în plic și a scris pe plic destinatarul: ,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – în ceruri” A găsit pe cineva care să ducă această scrisoare la poștă. Pronia a făcut ca, în acea zi, acel om care s-a oferit să-l ajute pe Anastasie și să-i ducă plicul la poștă, văzând că este un destinatar cu totul neobișnuit, a îndrăznit să deschidă plicul și să citească scrisoarea. Înduioșându-se și luând decizia să-l ajute, acest binefăcător a făcut un colet cu toate cele de trebuință. A pus și hăinuțe, a pus și încălțăminte, a pus de toate, și pentru el, și pentru sărmanii pe care îi avea acasă și pe care trebuia să îi întrețină micuțul Anastasie. Pe colet a menționat la expeditor: „De la Hristos, pentru Anastasie”.

Iată, ce pildă minunată, preaiubiții mei! Iată, cu câtă nevinovăție a scris micuțul și câtă bună îndrăzneală a avut față de Hristos, iar Hristosul cel milostiv a fost foarte prompt în răspunsul Său. În împrejurările acestea grele din viața noastră, Hristos întotdeauna lucrează prin oamenii Săi. Se face brațele și umărul tuturor prin oamenii Săi buni. Așadar, preaiubiții mei, să nu deznădăjduim și să nu fim nepăsători, ci să stăruim cu toții să trimitem și noi, la fel ca și micuțul Anastasie, scrisori către ceruri, rugându-ne Celui care le plinește pe toate să ne dea răspuns și ajutor.”

În următoarele zile, Preasfințitul Macarie va continua itinerariul său pastoral la românii din Norvegia și la cei din sudul Suediei.