Un locaș închinat Sfintei Parascheva și Sfinților Arhangheli a fost târnosit de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Arhiepiscopia Iaşilor

Un locaș închinat Sfintei Parascheva și Sfinților Arhangheli a fost târnosit de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Credincioșii din localitatea botoșăneană Unguroaia au trăit în această dimineață, 5 iunie 2022, alese momente de bucurie duhovnicească, participând la sfințirea Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Târnosirea noului locaș de cult a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ca o încununare a evenimentului, părintele paroh, precum și cei care au ajutat comunitatea defavorizată, au primit diplome și distincții de vrednicie, iar după săvârșirea Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit a binecuvântat noua casă socială a parohiei, dar și o Cruce de piatră, ridicată la intrarea în sat.

Numeroși credincioși din comuna Cristești, dar și din municipiul Botoșani, au luat parte În Duminica a VII-a după Rusalii la slujba de sfințire a bisericii Parohiei Unguroaia. De remarcat faptul că această comunitate este formată din 18 familii ortodoxe, cei mai mulți dintre ei având o situație defavorizată.

Slujba de binecuvântare a noului locaș a fost făcută de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, care după ce a sfințit zidurile exterioare și a pecetluit Sfânta Masă, a oficiat Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în vecinătatea bisericii. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava.

În cuvântul de învățătură, chiriarhul a explicat cine este „Lumina cunoștinției” și cum ajunge ea în sufletele oamenilor: Dumnezeu a coborât pe pământ pentru a aduce oamenilor Lumina cunoștinței. Și cine este Lumina cunoștinței? Este Domnul Hristos. Chemarea de a-L cunoaște din Sfânta Scriptură, a-L cunoaște din scrierile Sfinților Părinți, a-L cunoaște din crezul pe care îl rostim la fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie. Și Domnul Dumnezeu a spus despre sine, Iisus Hristos, că El este «Pâinea cea adevărată, apa cea vie, sarea pământului, Lumina lumii». Domnul Hristos este esența lucrurilor, este rațiunea de a fi, este realitatea sfântă, dumnezeiesc-omenească, purtătoare de adevăr, de consistență și de răspuns în căutările noastre. Pentru această cunoaștere, Dumnezeu a coborât pe pământ. Pentru cunoașterea cea adevărată, Sfinții Apostoli au străbătut lumea pentru a mărturisi adevărul. Pentru această cunoaștere au pătimit mucenicii, pentru cunoașterea cea adevărată s-au întrunit sinoade, pentru cunoașterea cea adevărată se zidesc biserici, pentru ca omul venind, cel puțin o dată pe săptămână, după rânduială, să asculte cuvântul Domnului, să asculte cuvântul preotului și mai presus de toate, să participe la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, izvor al cunoașterii desăvârșite.

Având în vedere lucrarea pe care părintele paroh Marcel Asmarandei a săvârșit-o în mijlocul comunității parohiale, acesta a primit din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei rangul de iconom stavrofor. De asemenea, fostul paroh din satul Unguroaia, părintele Serghie Rață, precum și protos. Irineu Bălan de la Mănăstirea Sângeap-Basaraba, au primit Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei”, în semn de gratitudine pentru efortul depus la realizarea noului sfânt locaș. Totodată, cei care au sprijinit ridicarea bisericii au primit distincții de vrednicie.

La sfârșit, clericii au sfințit noua casă socială, aflată lângă noul locaș de închinăciune, și au binecuvântat o Cruce de piatră, construită la intrarea în localitate.

Tot ieri după amiază, Părintele Mitropolit Teofan a binecuvântat o troiță ridicată în cinstea mărturisitorilor din temnițele comuniste, ridicată în fața Penitenciarului Botoșani.

Citește despre: